Ianuarie 3, 2013
De David Brandt Berg
Când sunt slab, atunci sunt tare, fiindcă puterea Lui în slăbiciune este făcută desăvârşită.1 Fără Domnul, când trupul uman decade, slăbit de boală, poate să tragă după el şi sufletul. Slăbiciunea ta trupească are tendinţa să te facă slab şi sufleteşte.
Diavolul te loveşte când eşti la pământ. El loveşte sub centură şi acţionează pe cât se poate de murdar. Dar când eşti la pământ Domnul îţi vine în ajutor.
Nu trebuie să gândeşti că fiecare atac al Diavolului este neapărat din cauza ta. Uneori noi invităm atacurile din cauză că ne lăsăm garda jos. În felul acesta eşti vulnerabil atacului deoarece Diavolului îi place să atace când eşti slăbit.
Aşa că într-un fel este parţial din vina ta; dar pe de altă parte nu este întotdeauna neapărat în mod direct din cauza vreunui mare păcat sau vreunei slăbiciuni sau pentru că nu stai aproape de Domnul aşa cum ar trebui să o faci.
Ţine minte, chiar şi Iisus a fost dus în pustiu şi ispitit de Diavolul în persoană şi chiar trupul Lui fizic a fost pus pentru scurt timp sub puterea Diavolului. Imaginează-ţi! Diavolului i s-a permis să-L testeze cu adevărat pe Iisus şi să-L atace. Dar sub acest atac El a rezistat Duşmanului cu Cuvântul lui Dumnezeu şi a refuzat să se supună, până când Duşmanul a văzut că Iisus nu va renunţa şi atunci a renunţat el.2
Fusese vremea testelor înainte ca Iisus să-şi înceapă misiunea şi fusese precedată de 40 de zile de post şi rugăciune. Noi ştim că Iisus a fost perfect şi că şi-a adus asupra Lui aceste teste din cauza păcatului. Domnul a permis aceste teste ca să-i întărească credinţa.
În cazul mamei mele, înainte de a-şi spune mărturia despre vindecarea miraculoasă de paralizie aproape totală, nu a existat situaţie să nu treacă printr-un test teribil şi un atac al Duşmanului.
În ultima seară a întrunirilor ei îşi spunea întotdeauna mărturia despre cum a fost vindecată şi salvată, iar acea poveste de viaţă era unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le avea de oferit. Câştigase cu această mărturie multe suflete şi inspirase în oameni multă credinţă.
Cu toate acestea nu îmi amintesc vreo dată când Duşmanul să nu fi încercat să o oprească înainte să înceapă. Fie devenea foarte bolnavă, fie îşi spărgea ochelarii, fie cădea şi se lovea sau ceva de genul acesta. Diavolul îşi dădea drumul pe toate fronturile în încercarea de a o opri.
Mama mea obişnuia să spună: „Diavolului îi este frică de mărturie” şi nu poţi da o astfel de mărturie decât dacă o trăieşte şi o practici.
Odată, la doar un an după ce fusese salvată şi vindecată, în timp ce aştepta pe scenă să-şi spună mărturia, dintr-o dată se simţi din nou paralizată şi nu îşi mai putea mişca picioarele.
Pe moment era paralizată şi lipită de scaun. Nu se putea mişca şi se gândi: „Doamne, ce să fie asta? Ce se întâmplă?” Imediat Domnul îi dădu răspunsul printr-un verset foarte ciudat. „Sunt doar minciuni deşarte”.3
Aşa că ea a spus: „Deci spui că asta este o minciună a Diavolului? El încearcă să mă facă să cred că sunt paralizată dar nu este adevărat!” Ea a certat Diavolul şi chiar atunci i-au anunţat numele şi ea s-a ridicat dintr-o dată de pe scaun, s-a dus la amvon şi şi-a spus mărturia cu mai multă putere decât o făcuse până atunci.
Mama învăţase deja că Duşmanul nu renunţă aşa uşor, după ce ea a stat în pat cinci ani iar apoi a fost vindecată instantaneu miraculos. Când a aflat că fusese vindecată şi a chemat după ajutor ca să se ridice din pat, ceea ce nu putuse timp de cinci ani, doctorul a dat ordin asistentei „Ţine-o jos. Este elanul dinaintea morţii!”
Mama i-a răspuns: „Ascultă, nu sta în calea lui Dumnezeu!” şi a pus-o pe servitoare să o ajute să se ridice. În aceşti cinci ani ea fusese în mare parte chiar inconştientă şi nu fusese întoarsă pe o parte fiindcă atunci inima ar fi încetat progresiv să mai bată.
Acum, dintr-o dată, ea vroia să se ridice în şezut. Acesta era într-adevăr un pas de credinţă. Chiar dacă n-ar fi fost nimic în neregulă cu ea, să se ridice dintr-o dată după cinci ani în pat ar fi fost un mare efort pentru inima ei.
De aceea, cum stătea ea pe pat, a avut dintr-o dată o hemoragie la plămâni şi a căzut pe pat inconştientă, după care s-a trezit într-o baltă de sânge. Atunci a spus: „Doamne, ce se întâmplă? Credeam că sunt vindecată! De ce am avut această hemoragie groaznică?”
Imediat i-a venit în minte un verset. Deşi nu avea cunoştinţe despre vindecare, deoarece cunoştea Cuvântul Domnul i-a putut răspunde cu scriptura şi i-au venit în minte două versete.
Un verset era ca să-i arate de ce. „Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită!”4 Domnul i-a spus că Duşmanul se luptă cu ea.
Iar celălalt verset era o încurajare. „Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă!”5 Atunci a înţeles că trebuie să-l respingă direct pe Duşman.
Apoi i-a venit în minte alt verset: „Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi”.6 Aşa a început ea să se lupte cu adevărat cu Duşmanul. Ea ştia prea puţine despre asta de aceea poţi spune că a fost într-adevăr Duhul lui Dumnezeu.
Victoria nu a venit fără un test adevărat şi fără un atac al Duşmanului, chiar şi după ce fusese vindecată. Dar când tatăl meu a venit acasă ea s-a ridicat fără ajutorul lui şi a mers prin casă fără ajutor pentru prima oară după mulţi ani!
Domnul ne-a testat ca să ne dea o victorie şi mai mare dintr-o aparentă înfrângere, deoarece asta ne-a făcut să ne apropiem şi mai mult de Dumnezeu, să apelăm la El şi să-L căutăm cu adevărat. Altfel noi oamenii avem tendinţa să ne complăcem. Testele ne fac să ne bazăm mai mult pe Domnul. Şi când obţii în cele din urmă victoria împotriva Duşmanului atunci Domnul se poate arăta în toată plinătatea Lui.
Ceea ce Duşmanul ignoră şi încearcă să te facă să uiţi, ca să nu ceri ajutorul Domnului, este: „Când sunt slab, atunci sunt tare, fiindcă puterea Lui în slăbiciune este făcută desăvârşită”.7 Ştiu multe situaţii în care când am fost cel mai slăbit fizic am fost cel mai tare în spirit, fiindcă atunci a trebuit să mă arunc complet în braţele Domnului. Când nu ştii cum vei reuşi, El o poate face pentru tine.
Odată am avut un vis foarte interesant. Eu, Maria şi alţi câţiva stăteam în holul de modă veche al unui hotel vechi scriind scrisori, citind, etc. Se pare că intrasem în vorbă cu un recepţioner tânăr, blond, de vreo 30 de ani.
Îi mărturisisem despre Domnul şi despre dragoste, dar el părea puţin deziluzionat şi sceptic, puţin acrit şi sătul de viaţă, plictisit, nu prea sigur că există aşa ceva ca dragostea.
De aceea eu i-am spus: „Cu siguranţă că există dragoste! Ceea ce are nevoie fiecare om este dragostea”. Şi l-am privit drept în ochi şi i-am spus: „Tu ai nevoie de dragoste la fel ca toată lumea”. Iar el a părut oarecum stânjenit şi mi-a spus: „Da, bănuiesc că am. Aş vrea să veniţi la mine acasă şi să vorbiţi cu soţia mea. Şi ea are nevoie de dragostea lui Dumnezeu”.
De parcă în sfârşit ar fi găsit ceea ce căutase şi dorea să-l împărtăşească cu persoana iubită. Aşa că ne-am dus la el acasă şi când treceam prin curtea lui s-a scuzat din cauza tuturor vechiturilor răsfirate prin jur. Erau grămezi de lemne şi de bucăţi de mobilă peste tot.
El a spus: „Scuze, dar ştii cum este când tot aduni lucruri”. I-am spus: „Aşa este când construieşti o casă. Îţi pare că nu termini niciodată şi că îţi ia atât de mult timp”. Încercam să-l fac să nu se mai simtă atât de stânjenit fiindcă mi se părea că se simţea ruşinat că pierdea atât de mult timp cu lucrurile materiale.
Nu-i aşa că-i ciudat că, atunci când vorbeşti despre dragoste şi despre Domnul şi despre adevăratele valori în viaţă, oamenii încep să-şi de-a seama, în comparaţie, cât de lipsite de valoare sunt toate celelalte.
Deci, noi am intrat în casa lui, o casă mare în stil vechi, şi stăteam în sufrageria mare. El spunea că speră ca noi să-i putem ajuta soţia cu dragostea Domnului despre care vorbeam.
Dintr-o dată s-a întredeschis o uşă pe dreapta şi am putut vedea spatele şi capul unei tinere, aparent soţia lui, într-o cămaşă de mătase, cu părul destul de scurt, negru şi cârlionţat, care s-a retras imediat ca şi cum ar fi fost surprinsă şi ruşinată că a fost găsită nepregătită pentru musafiri şi că nu era îmbrăcată adecvat.
Am avut senzaţia că încerca să treacă prin cameră neobservată. Dar pentru că am observat-o încercând să iasă pe uşă, ca să elimin tensiunea şi să acopăr jena, am spus: „Orice cămin minunat trebuie să aibă un înger iar acesta trebuie să fie al vostru”. Am zâmbit şi am râs cu toţii fiindcă aşa am spart gheaţa, iar ea a văzut că a fost prinsă. Aşa că s-a întors spre noi şi ne-a zâmbit iar noi am rămas înmărmuriţi.
Faţa ei era o masă oribilă de acnee foarte gravă, cu mici furunculi negri pe toată faţa, pe obraji şi pe frunte. Tânăra aceasta de vreo 25 de ani, frumoasă din alte puncte de vedere, era un dezastru! Acum era şi mai ruşinată de evidenta noastră uimire când i-am văzut stare oribilă a feţei.
Se scuză şi spuse: „Îmi pare rău dar am avut asta de mult timp şi nimic nu pare să-mi ajute”. Dar eu i-am spus: „Ei bine, Domnul te poate ajuta şi nimic nu este imposibil pentru El. El poate face lucruri şi mai mari decât acestea. Trebuie doar să crezi în El, să ai încredere şi să te rogi”.
Tânăra părea cam lipsită de speranţă, ca şi cum simţea că nimic nu o poate ajuta. Însă soţul ei părea să aibă credinţă: credinţă în puterea Domnului de a răspunde la rugăciune şi credinţă în noi. Aşa că el a spus: „Da, da, vă rog să vă rugaţi pentru ea”.
Aşa că eu m-am dus la ea, am stat faţă în faţă cu ea şi mi-am pus mâinile pe toată faţa ei şi m-am rugat pentru ea, cerându-I Domnului să o elibereze şi să o vindece. M-am rugat cu mult suflet pentru ea deoarece simţeam că putea fi o mărturie reală pentru tânăr şi îi poate încuraja credinţa în legătură cu toate câte îi mărturisisem până atunci.
Când am terminat să mă rog mi-am luat mâinile de pe faţa ei şi era perfect curată – foarte frumoasă.
Am fost cu toţii uimiţi, slăvindu-L şi mulţumindu-I Domnului pentru conştiinciozitatea Lui şi pentru că a vindecat-o pe această tânără ca dovadă şi mărturie a puterii Sale, mai ales pentru acest tânăr bărbat. Dar se pare că ea era atât de descurajată că nu a fost convinsă de vindecare şi a spus oarecum disperată: „Probabil că va reveni, aşa este tot timpul”. Eu i-am spus că ar trebui să-I mulţumească Domnului şi să aibă mai multă credinţă, fiindcă atunci nu îi va reveni boala deoarece Domnul a vindecat-o. Însă ea continua să aibă o atitudine de „sper, dar nu sunt singură”.
Tânărul era entuziasmat. Era în al nouălea cer de fericire şi o certa că nu crede şi ne mulţumea din tot sufletul. El radia de credinţă, absorbind cu nesaţ fiecare cuvânt al nostru, un suflet flămând.
Printre alte învăţăminte pe care le-am tras din acest vis cred că am învăţat despre a fi conştiincios să mărturiseşti. Domnul va fi totdeauna conştiincios, va duce până la capăt şi îşi va face partea Lui.
Însă ceea ce m-a impresionat cel mai mult în acest vis a fost miracolul remarcabil de vindecare, de care ar trebui să avem mai multe şi să avem mai multă credinţă să se întâmple – şi de care am avea dacă am fi conştiincioşi şi pur şi simplu am crede, am avea încredere în Dumnezeu şi ne-am ruga pentru oameni aşa cum ar trebui să o facem şi să ne aşteptăm la miracole ca semn şi mărturie pentru a încuraja credinţa.
Singurul motiv pentru care nu avem mai multe miracole precum acela este pentru că nu-L credem pe Dumnezeu aşa cum ar trebui să o facem şi nu-l provocăm pe Duşman, nu respingem Diavolul şi nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să răspundă! Dacă am face-o am avea mai multe miracole precum acela! Îmi amintesc că m-am simţit ruşinat că nu aveam mai multă încredere în Dumnezeu şi că nu ne aşteptam la mai multe miracole. Să ne binecuvânteze Dumnezeu cu mai multă credinţă!
Aşteaptă miracole! Şi în numele lui Iisus le vei primi! „Să credeţi şi-l veţi avea”!8 Aşteaptă miracole!
1. 2 Corinteni 12:9-10.
2. Matei 4:1-11.
3. Psalmul 31:6; Iona 2:8.
4. 1 Petru 5:8.
5. Isaia 59:19.
6. Iacov 4:7.
7. 2 Corinteni 12:9-10.
8. Marcu 11:24.
Copyright © 2024 The Family International