Voința submisă lui Dumnezeu

Februarie 20, 2014

de James McConkey

Vorbește despre planul lui Dumnezeu și despre a te consacra Lui creștinilor și imediat mulți dintre ei se vor gândi că trebuie să renunțe la afacerile care le au și să se urce la amvon sau să plece ca misionari în străinătate. Ei cred că pentru a intra în planul lui Dumnezeu trebuie să plece într-un alt loc. Dar n-a fost vreodată o greșeală mai mare. Consacrare nu înseamnă neapărat dislocare. Nu prin orice mijloace. Planul lui Dumnezeu pentru viața cuiva nu înseamnă neapărat că îl scoate din situația lui prezentă de viață și din mediul lui. Dumnezeu nu caută un nou mediu. El caută un om nou în același mediu! Nu este vorba de transfer; este vorba de transformare. De obicei, necazul nu este cu locația; este cu omul din locație. Când un om își consacrează viața lui Dumnezeu pentru a găsi și a intra în planul perfect al lui Dumnezeu pentru acea viață, Dumnezeu îl va ține de obicei exact acolo unde se află, dar trăind pentru Dumnezeu și pentru împărăția Sa în loc de a trăi pentru el însuși. Așa că până ce Dumnezeu îți arată ceva diferit, stai unde ești și trăiește pentru Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te vrea într-un alt loc, El te va conduce acolo; fii sigur să-L urmezi.

Am văzut că a te consacra nu înseamnă neapărat dislocare. Cu toate că ar putea să însemne. Dumnezeu s-ar putea să te ridice din mediul în care te miști. Dumnezeu s-ar putea să-ți schimbe complet mediul și s-ar putea să te schimbe și pe tine. Dumnezeu s-ar putea să te ia din afacerea sau profesia ta și să te trimită până la marginile pământului ca mesager al Său. "Dar cum se va întâmpla acest lucru", te întrebi? Pe măsură ce faci lucrul următor.

Lănțișorul de aur al scopului lui Dumnezeu pentru viața ta și a mea este format din verigele pe care le prindem, una câte una, pe drumul oportunităților zilnice. Încetul cu încetul, după ce am prins câteva verigi, începe să apară lănțișorul. Omul care adună cu fidelitate verigile nu trebuie să se teamă că nu va avea lănțișor. Așa că fă doar ce urmează. Pe măsură ce faci acest lucru, acest fir a ceea ce faci zilnic pentru Dumnezeu devine în mâinile Lui rezolvarea unui labirint. Cu acest fir, Dumnezeu te conduce pe cărarea ta până ce ai ieșit din labirintul întunericului și al nesiguranței, în voia Sa clară și luminoasă pentru viața ta. Așa că fă-l cu răbdare, fidel și cu dragoste. Predă acea clasă, vizitează bolnavii, alinăi pe cei îndurerați, propovăduiește Cuvântul, folosește broșura, foaia volantă, mărturisește pentru El oriunde ai fi. Și pe măsură ce-I slujești în acest mod, dacă Dumnezeu te va vrea altundeva, cu siguranță că te va îndruma acolo. Dar asigură-te că-L vei urma. Și astfel, unii dintre noi vor ajunge în China, India, Africa. Iar unii dintre noi vor rămâne acolo unde sunt și acum. Dar toți vom fi acolo unde ne vrea El, și anume, în planul Său.

"Ah", va spune cineva, "asta pare în regulă pentru cei tineri și în puteri care au toată viața înaintea lor. Dar e prea târziu pentru mine. Viața mea a fost plină de greșeli și eșecuri. Doar după mulți ani de rătăciri am ajuns la Hristos. Nu mi-a mai rămas nimic decât amintirea greșelilor și a cioburilor unei vieți zdrobite." Ascultă, prietene acest adevăr: Dumnezeu este singurul care poata să ia o aparentă viață dezintegrată și să facă o viață frumoasă din cioburile acesteia.

Ați auzit vreodată această poveste? Într-un anumit orășel vechi era o catedrală mare. Și în acea catedrală era un vitraliu deosebit. Faima lui depășise granițele orășelului. Oamenii veneau din depărtări ca să admire splendoarea acestei opere de artă. Într-o zi s-a iscat o furtună mare. Vântul puternic a spart vitraliul care s-a făcut bucăți pe podeaua de marmură a catedralei. Mare a fost supărarea oamenilor când au văzut vitraliul spart. Au cules cioburile și le-au pus într-o cutie pe care au dus-o în pivnița catedralei.

Într-o zi, un străin a venit și a cerut permisiunea să vadă vitraliul. Oamenii i-au spus ce s-a-ntâmplat cu el. Când i-a întrebat ce au făcut cu cioburile, l-au dus în pivniță și i-au arătat resturile. "Ați putea să mi le dați? a întrebat străinul. "Ia-le", a fost răspunsul. "Nu ne mai folosesc la nimic." Vizitatorul a ridicat cu grijă cutia și a cărat-o în brațe. Au trecut săptămâni; într-o zi, cei ce îngrijeau de catedrală au primit o invitație. Era de la un artist celebru, cunoscut pentru măiestria în lucrul cu sticla. Îi invita la atelierul său pentru a vedea un vitraliu făcut de el.

Invitându-i în atelier, i-a așezat în fața unui pânze. La o atingere a lui, pânza a căzut la podea și în fața ochilor lor a apărut un vitraliu ce depășea frumusețea oricărui alt vitraliu pe care-l mai văzuseră vreodată. În timp ce admirau frumosul vitraliu, artistul s-a întors spre ei și le-a spus, "Acest vitraliu l-am făcut din cioburile pe care mi le-ați dat, iar acum este gata să-l înlocuiască pe acela." Și încă odată un vitraliu superb își revărsa lumina pe culoarele catedralei. Dar frumusețea acestuia nou o depășea cu mult pe a celuilalt, iar faima acestuia s-a răspândit repede în tot ținutul.

Îți spui că planurile ți-au fost năruite? Mulțumește-I lui Dumnezeu și prinde curaj. Nici acum n-ai învățat că locul pentru cele mai multe dintre planurile tale este coșul de gunoi? De multe ori trebuie să le arunci acolo înainte ca ochii tăi acoperiți să poată vedea planul mai bun pe care-L are Dumnezeu pentru viața ta. Și cum îți este viața? Ți-a orbit-o păcatul? Greșelile tinereții ți-au năruit-o? Au dispărut bucuria și plăcerea din ea? Nu ți-a mai rămas nimic din ea decât să-ți duci zilele negre și mizerabile până când totul se va termina? Atunci află aceast lucru: Isus Hristos este un artist de neegalat în refăcut vieți. El va lua acea viață ce pare năruită și va face din resturile ei una atât de frumoasă încât nu ți-ai putea imagina. În El, sufletul tău obosit își va găsi mult așteptata odihnă.

De ce plutesc în derivă pe o mare necunoscută,

Fără busolă, fără stea, fără hartă,

Când, în tot acest răstimp, planul lui Dumnezeu pentru mine

Așteaptă la ușa inimii mele?

Din ceruri se-așterne ca un sul,

În fiecare zi, Domnul mi-arată puțin,

În fiece zi puțin din năframă se ridică,

De ce-aș rătăci? De ce să mă clatin?

Să plutesc în derivă - când Dumnezeu e la cârmă;

Să plutesc în derivă - când Dumnezeu îmi arată itinerariul atât de clar;

Să plutesc în derivă - când aș putea pluti direct în port;

Să plutesc în derivă - când Raiul m-așteaptă atât de aproape.

Ajută-mă, Doamne, să cred în planul tău:

Ajută-mă, zi de zi, să-mi primesc ce-i al meu,

Oh, voința mea cu a Ta să nu se certe!

Deoarece voința submisă lui Dumnezeu va găsi viața plănuită de Dumnezeu.

(Autor necunoscut).

Publicată inițial în Life Talks: A Series of Bible Talks on the Christian Life, 1911.