Martie 6, 2014
O compilaţie despre crearea unor amintiri frumoase cu copiii tăi
Nu pot să uit acea duminică plictisitoare şi ploioasă de acum câţiva ani. Copiii nu putuseră să iasă în curte să se joace toată ziua şi răbdarea lor ajunsese la limită. Le-am distras atenţia, i-am separat, chiar izolat în încercarea de a avea cât de cât o atmosferă mai liniştită. La ora cinei, toată lumea era agasată. Comentariile negative n-au încetat nici după ce lumea a început să se aşeze la masă. Am pornit aparatul radio găsind un post cu melodii vechi, în încercarea mea de a înveseli puţin atmosfera, dar fără prea mulţi sorţi de izbândă.
Dintr-o dată unul dintre copii a avut proasta inspiraţie de a spune ceva negativ despre calităţile mele de bucătar. Era ceva de genul că dacă ei trebuie să meargă la şcoală să înveţe să scrie şi să citească, ar trebui să merg şi eu la şcoală ca să învăţ să gătesc. Nu-mi amintesc care dintre ai a spus asta, dar îmi amintesc că atmosfera a crescut dintr-o dată foarte tensionată, toată lumea aşteptând reacţia mea.
Primele câteva de secunde m-am simţit rănită. După aceea...am început să râd.
”Ei bine, ai dreptate. Nu ştiu să gătesc, dar în schimb ştiu să dansez, ” am exclamat şi am început să mă mişc pe acordurile melodiei rock-and-roll care tocmai începuse la radio. (Sunt recunoscută printre prieteni ca o dansatoare cu picioare de lemn!) Imediat după aceea patru băieţei începuseră să danseze în mijlocul bucătăriei. Toată lumea râdea, iar noi am dansat până ce s-a terminat melodia. Am promis tuturor îngheţată dacă-şi termină broccoli – iar soţul meu a promis să spele vasele dacă mă opresc din dansat. Cumva, toată nemulţumirea dispăruse şi am terminat cu toţii de mâncat. Până la ultima fărâmitură.
Bucuria poate fi învăţată. Este o decizie pe care putem să o facem în adâncul sufletelor noastre – o decizie de a privi partea pozitivă. Partea luminoasă. Partea nebunatică a unei situaţii decât să rămânem pironiţi asupra întunericului...
Vreau ca amintirile copiilor mei să dovedească, fără nici o urmă de îndoială, că m-am bucurat crescându-i...Vreau să-şi amintească cu bucurie toate momentele în care i-am făcut să zâmbească, tradiţiile, jocurile şi amintirile pe care le-am trăit împreună. – Gwendolyn Mitchell Diaz 1
*
Intenţiile mele bune de a avea ceai împreună cu fiicele mele mai mari au fost sortite eşecului încă din prima zi. Se pare că unul dintre micuţi aflase de planurile petrecerii de la ceai. Bine-nţeles că erau siguri că vor fi şi ei invitaţi la ceai. Ceaiul nostru în trei se transformase în ceai pentru întreg tribul. Nu era tocmai ce plănuisem, dar petrecerea de la ceai se transformase în unul dintre acele momente speciale pentru fiecare dintre noi. Brianna ne-a arătat cât poate fi de manierată atunci când ne-a spus, pe cel mai drăguţ ton al ei, ”Ceaiul este încântător. Aş mai dori o ceaşcă. ”
Până şi băieţii şi-au intrat în rol (Ei nu vor să fie lăsaţi niciodată pe dinafară.) Stăteau toţi cei şase micuţi în jurul mesei, bându-şi ceaiul, cuminţi.
Amintirile sunt diferite de tradiţii. Deşi se pot şi suprapune, tradiţiile sunt purtate în exterior pe când amintirile sunt purtate în interior. Într-o bună zi când copiii mei se vor uita la copiii lor bându-şi ceaiul, îşi vor aminti oare de această zi? Oare vor zâmbi, amintindu-şi de aceste momente? Amintirile sunt de fapt...secrete speciale.
Îşi vor aminti că mămica a cheltuit sute de dolari pe daruri? Sau mai degrabă îşi vor aminti prima zi de Crăciun în care ne-am jucat în zăpadă făcând îngeri de zăpadă?
Îşi vor aminti o bucătărie plină de vase murdare? Sau îşi vor aminti de toate acele mese cu pâine de casă din făină integrală, ori de câte ori vor mirosi o pâine proaspătă?
Îşi vor aminti că în fiecare joi aveau carne de vită tocată? Sau îşi vor aminti ziua în care fiecare fel de mâncare era albastru? Eu încă îmi amintesc ziua în care mama făcuse cartofi piure de culoare verde, cu toate că n-aveam decât doi sau trei ani. – Terri Camp 2
*
Este o relaţie specială între tată şi fiică, un lucru pe care Dumnezeu cred că l-a făcut intenţionat. Nu mi-a scăpat faptul că din toate numele pe care am fi putut să i le atribuim, Dumnezeu ne-a rugat să-L numim ”Tată”. Motivul acestei alegeri cred că este acela că El privea relaţia dintre noi la fel ca aceea dintre noi şi copiii noştri. Cred că treaba unui tată, atunci când este cel mai bine făcută, este să se aşeze în genunchi peste vieţile copiilor lui şi să-i întrebe în şoaptă, ”Unde vreţi să mergeţi? ”
În fiecare zi, Dumnezeu ne invită în acelaşi gen de aventură. Nu este o călătorie în care El ne trimite un itinerariu rigid. El doar ne invită. Dumnezeu ne întreabă care sunt lucrurile pe care le-a făcut şi pe care le iubim, care sunt lucrurile care ne atrag atenţia, ce ne hrăneşte acea nevoie lăuntrică a sufletelor noastre de a experimenta bogăţia lumii care a făcut-o. Şi după aceea, aplecându-se asupra noastră, ne şopteşte, ”Să mergem să facem astea împreună. ” – Bob Goff 3
*
Succesul ca părinte vine atunci când faci tot ce poţi mai bine, dai tot ce ai şi te încrezi în Mine pentru ce va ieşi.
Înţelepciunea pe care ai împărtăşit-o nu va fi niciodată pierdută. Nu curge prin canalul colector. Nu dispare. Nu va fi niciodată suprimată.
Unele lucruri în viaţă nu sunt niciodată pierdute – dragostea, Cuvântul Meu, inputul spiritual, educaţia spirituală, timpul petrecut în folosul celorlalţi, şi mai ales timpul petrecut educându-ţi copiii.
Educându-ţi copiii, tu le dai copiilor tăi lucruri care nu se învechesc, lucruri care nu vor dispărea niciodată – daruri vii care vor fi mereu parte din viaţa lor, chiar dacă pentru o vreme vor sta germinând. Darurile de dragoste, timp, educaţie şi adevăr pe care le dai sunt parte permanentă a vieţii copiilor tăi, pe care nu le vor pierde niciodată. – Isus, vorbind în profeţie
*
Vor fi momente în rutina de zi cu zi a creşterii copiilor în care te vei simţi depăşită de situaţii şi circumstanţe. Bebeluşul plânge, cel de opt ani nu vrea să-şi facă tema de casă, adolescentul tău pune muzica prea tare, de se zguduie toată casa, cel mic n-a ajuns la timp la oliţă – iar invitaţii la cină trebuie să ajungă în orice moment! Ti simţi întinsă la maximum.
Fiecare părinte are zile ca acestea. Nu eşti singură. Şi nu eşti singură într-un sens mai larg: Isus este chiar acolo cu tine. El înţelege şi El te aşteaptă cu încurajări şi soluţii. Dacă ai ocazia de a vorbi cu cineva – soţul sau o prietenă- te va ajuta să vezi lucrurile diferit, să-ţi calmeze spiritul şi să-ţi dea o şansă să vă rugaţi împreună pentru ajutorul Domnului. Poţi chiar să-i rogi pe copii să se roage cu tine. Credinţa şi rugăciunile lor simple, chiar şi a celor mai mici, pot fi o încurajare mare.
Orice ai face, nu renunţa! Nu te lăsa pradă sentimentelor de frustrare şi descurajare. Trimite o rugăciune şi roagă-L pe Isus să-ţi dea putere şi har- şi El îţi va da. Roagă-L să te ajute să-ţi vezi copiii aşa cum îi vede El, să vezi ce vor deveni. El te va ajuta să vezi toată situaţia cu optimism şi cu speranţă. Situaţia poate părea întunecată dar când te uiţi la Isus, este mereu luminoasă.
Deoarece copiii sunt o reflecţie a părinţilor, este foarte uşor să te descurajezi şi să simţi că ai dat greş atunci când unul sau mai mulţi dintre copiii tăi nu au rezultate bune într-un domeniu sau altul. Dar aminteşte-ţi că ei sunt şi copiii lui Dumnezeu, iar ei sunt în formare- aşa cum eşti şi tu. ”Căci Dumnezeu este acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.”4
El se aşteaptă de la tine doar să faci ce poţi mai bine, să le dai dragostea ta şi să laşi restul Lui. Asta nu înseamnă să-ţi arunci mâinile în aer, în disperare de cauză, şi să spui ”Dumnezeu să aibă grijă de ei”, şi să renunţi atunci când e foarte greu. El intenţionează ca tu să fii parte a soluţiei. Tu trebuie să afli de la El ce vrea să faci, iar după aceea s-o faci; după aceea lasă restul în mâinile Sale şi lasă-L pe El să facă ceea ce tu nu poţi. – Derek şi Michelle Brookes 5
1 Mighty Mom’s Secrets for Raising Super Kids (RiverOak Publishing, 2001).
2 I’m Going to Be the Greatest Mom Ever (Multnomah, 2006).
3 Love Does (Thomas Nelson, 2012).
4 Filipeni 2:13
5 Power for Parenthood (Aurora Production, 2001).
Copyright © 2024 The Family International