Vindecare Divină: O Atingere a Harului

Iunie 18, 2014

De Peter Amsterdam

Când le-a dat ucenicilor porunca de a se duce în toată lumea să propovăduiască Evanghelia, Isus a spus că aceste semne îi vor însoți pe cei ce cred: “Își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși. “1 În Evanghelii sunt numeroase exemple în care Isus vindecă oamenii prin atingere.

Isus a întins mâna, S-a atins de el, și a zis: “Da, vreau să fii curățit! “ Îndată a fost curățită lepra lui.2

Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, și îndată orbii și-au căpătat vederea, și au mers după El.3

La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boli, îi aduceau la El. El își punea mâinile peste fiecare din ei, și-i vindeca.4

Apostolii foloseau și ei atingerea când îi vindecau pe alții.

[Petru] l-a apucat de mâna dreaptă, și l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele.5

Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri și de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el, și l-a vindecat.6

Deseori oamenii îl atingeau pe Isus și se vindecau.

Oamenii din locul acela, care cunoșteau pe Isus, au trimis să dea de știre în toate împrejurimile, și au adus la El pe toți bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Și toți câți s-au atins, s-au vindecat.7

Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere, care-i vindeca pe toți.8

Un alt exemplu de urmat este cel de a folosi ulei pentru ungere atunci când ne rugăm.

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși.9

Câteodată când Isus vindeca, El îi cerea acelei persoane să facă un anumit lucru.

Atunci a zis omului aceluia: “Întinde-ți mâna! “ El a întins-o, și mâna s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.10

Și Isus i-a zis: “Du-te, credința ta te-a mântuit. Îndată orbul și-a căpătat vederea, și a mers pe drum după Isus.11

Dar cea mai mare dintre ele este dragostea

Pe lângă faptul că vindecarea reprezintă o platformă pentru a împărtăși Evanghelia, unul dintre principalele motive pentru a te ruga pentru cineva este compasiunea. Isus a avut compasiune și înțelegere față de cei care aveau diferite suferințe și făcea ceva pentru ei în acest sens.

Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi.12

Când s-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate. Domnul când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, și i-a zis: “Nu plânge! “ Apoi S-a apropiat, și S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: “Tinerelule, scoală-te, îți spun! “13

A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, îl ruga și-I zicea: “Dacă vrei, poți să mă curățești. “ Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el, și i-a zis: “Da, voiesc, fii curățit! “ Îndată l-a lăsat lepra și s-a curățit.14

Compasiunea poate fi privită ca dragostea în acțiune. Isus, părăsind Raiul pentru a veni să trăiască printre noi, a fost o manifestare a dragostei lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu este plin de compasiune. Isus a reflectat compasiunea și dragostea lui Dumnezeu prin acțiunile Sale. Noi suntem plini de Duhul Sfânt, însemnând că Duhul Sfânt sălășluiește în noi, și de aceea ar trebui să fim și noi motivați de compasiune și dragoste pentru a acționa.

Duhul Sfânt care este în noi ne dă daruri spirituale, iar unul dintre acestea este vindecarea. Apostolul Pavel a scris despre darurile Duhului Sfânt în 1 Corinteni 12. El spunea:

Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiași Duh; altuia credința, prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia, proorocia; altuia deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tâlmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voiește.15

După ce vorbește despre aceste daruri, spune:

Și vă voi arăta o cale nespus mai bună. Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.16

Pavel accentuează faptul că dacă avem aceste daruri ale Duhului și putem să facem tot felul de lucruri minunate datorită acestor daruri, trebuie să le facem în dragoste, pentru că fără dragoste nu suntem nimic.

Nu contează ce teologie sau metodologie ai referitoare la vindecare, când le slujești oamenilor trebuie să o faci cu dragoste – să te pui în locul celui bolnav sau în locul celui ce-și plânge pierderea, comportându-te într-un mod ce denotă simpatie. Dragostea este cheia atunci când lucrezi cu cei suferinzi și cei apropiați lor. 

Când Dumnezeu pare să nu răspundă rugăciunilor noastre pentru vindecare

Cu toate că este un lucru bun să stăm fermi în Cuvântul lui Dumnezeu, știind că Dumnezeu nu doar că ne-a promis să ne răspundă rugăciunilor ci ne și răspunde, cred că este important să privim anumite adevăruri în față – unul dintre acestea fiind acela că Dumnezeu nu răspunde la fiecare rugăciune în modul în care ne-am aștepta, iar uneori Dumnezeu preferă să nu ne răspundă imediat sau într-un mod explicit. Dumnezeu este mai mare decât noi, și cu toate că ar trebui să ne bazăm pe Cuvântul Său, având credință completă în El, trebuie să înțelegem că pe cât sunt de sus cerurile față de pământ, pe-atât sunt de sus căile Sale față de căile noastre, iar în infinita Sa dragoste și înțelepciune, s-ar putea să facă sau să îngăduie anumite lucruri în viețile noastre sau ale celorlalți pe care să nu le putem înțelege.

A-i cere lui Dumnezeu să ne răspundă la fiecăre rugăciune de vindecare în modul în care ne-am aștepta, și, dacă acea rugăciune nu primește un răspuns, sau primește un răspuns diferit de cel pe care-l speram, să dăm vina pe cineva, consider că asta nu face altceva decât să diminueze puterea și suveranitatea lui Dumnezeu. Este ca și cum am spune că știm mai bine decît El. Dumnezeu are mai multe dimensiuni decât avem noi. Știe mult mai multe lucruri decât noi – El este cel mai în măsură să știe ce este cel mai bine pentru fiecare persoană.

Cred că Dumnezeu vindecă oamenii care au primit rugăciuni. Câteodată El vindecă instantaneu, iar alteori progresiv. Pe unii îi vindecă în această viață, iar pe alții îi vindecă pentru totdeauna, luându-i acasă la El. Chiar dacă El îi vindecă pe unii în această viață ori în eternitate, El este plin de compasiune și înțelegere. Cred că cel mai bine este să urmăm Cuvântul Său și să ne rugăm pentru cei bolnavi, ascultători poruncilor Sale, având încredere că pe măsură ce ne rugăm, Dumnezeu va răspunde, iar mai apoi să lăsăm modul în care va răspunde la alegerea Sa, și să nu încercăm să învinovățim pe cineva – pe noi înșine sau pe alții – dacă nu se întâmplă o vindecare de fiecare dată.

În același timp, este bine să ne amintim că sunt multe promisiuni de vindecare în Cuvântul lui Dumnezeu; că Isus, apostolii, mulți dintre primii creștini și de-a lungul istoriei creștinismului, chiar și în prezent, au folosit vindecarea atât în mărturisirea lor cât și unii pentru alții. S-au rugat pentru cei bolnavi, iar oamenii s-au însănătoșit într-un mod miraculos.

Ca și creștini, tuturor ni s-a dat puterea de a ne ruga pentru cei bolnavi, dovadă fiind cuvintele lui isus, poruncile date ucenicilor Săi de a se ruga pentru cei bolnavi, exemplul Său personal, cât și exemplul primilor ucenici. Ai nevoie de credință să te rogi pentru cineva, mai ales în situații în care nu cunoști persoana respectivă.  S-ar putea să fie ciudat sau jenant, dar făcând acest lucru dai ocazia cuiva să fie atins de Dumnezeu. Mulți oameni ar fi fericiți să aibă pe cineva care să se roage pentru vindecarea lor, chiar dacă sunt credincioși sau nu. Atunci când ne rugăm pentru vindecarea cuiva, oferim o deschidere prin care dragostea și puterea lui Dumnezeu să se manifeste în viața acelei persoane.

Cuvântul Său este clar – vindecarea este accesibilă! El ne-a dat nouă, ca credincioși, puterea de a vindeca. El ne-a trimis, ca ucenici, să propovăduim Evanghelia și să-i vindecăm pe cei bolnavi. Duhul Sfânt, ce este în noi, ne-a dat acest dar al vindecării. Când ne rugăm pentru cei bolnavi, ei vor fi vindecați după voia lui Dumnezeu. Nu contează ce metodă folosim, Duhul lui Dumnezeu ne poate folosi ca instrumente în vindecarea celorlalți dacă vom face pasul să ne rugăm pentru ei. Ce dar minunat! Ce oportunitate avem de a face o diferență în viețile celorlalți! Ce instrument minunat de a arăta cuiva dragostea lui Isus, compasiunea lui Dumnezeu!

S-ar putea să nu știm toate aspectele teologice, s-ar putea să nu știm toate metodele posibile, s-ar putea să nu înțelegem în totalitate motivele pentru care unii sunt vindecați iar alții nu sunt, dar ceea ce știm este că puterea vindecării ne este accesibilă, nouă ca și creștini, pentru a ajuta să slujim altora și a-i conduce spre mântuire.

Fie ca dragostea și compasiunea lui Dumnezeu să ne motiveze să folosim tot ce putem, inclusiv puterea vindecării, pentru a ne împlini misiunea de a-L aduce pe Isus în viețile celorlalți.

 

1 Marcu 16:15-18.

2 Matei 8:3.

3 Matei 20:34.

4 Luca 4:40.

5 Faptele Apostolilor 3:7.

6 Faptele Apostolilor 28:8.

7 Matei 14:35-36.

8 Luca 6:19.

9 Iacov 5:14-15.

10 Matei 12:13.

11 Marcu 10:52.

12 Matei 14:14.

13 Luca 7:12-14.

14 Marcu 1:40-42.

15 1 Corinteni 12:4-11.

16 1 Corinteni 12:31 – 13:2.

 

Copyright © 2024 The Family International