Ce fac rugăciunile!

Martie 29, 2015

De Isus, vorbind în profeţie 

Rugăciunile merg între oameni. Ele ating, ele vindecă, ele alină.1 Ele dau tărie, putere şi curaj.2 Ele-i ridică pe cei doborâţi. Ele ating şi vindecă inimi, trupuri şi minţi. Ele îţi dau o îmbrăţişare caldă şi o mângâiere blândă. Ele te curăţă de îndoieli şi de îngrijorări.3 Ele curăţă greşelile ascunse. Ele înlătură lucrurile nefolositoare. Ele te spală de amărăciune, invidie, gelozie şi ură. Ele îţi vindică inima şi lasă neînţelegerile în trecut. Ele alină dureri, vindecă răni şi fac să dispară cicatricele.4

 

Rugăciunile păzesc şi protejează, ascunzând spre păstrare. 5 Ele oferă confort, alină şi aduc pace şi calm. Ele hrănesc, ele îmbracă şi-ţi aduc toate lucrurile de care ai nevoie. 6 Ele te inspiră, ele îţi aduc bucurie, ele îţi aduc zâmbetul pe buze şi-ţi aduc veşti bune. 7 Ele te încurajează, ele te ridică, ele te motivează, ele te înalţă. Ele te energizează, ele te întăresc, ele te învigorează, ele dau viaţă. Ele aduc lumină şi dau speranţă. Ele te stabilizează şi te fac mai înţelept, ele îţi oferă fermitate şi constanţă. 

                                                            ***

Rugăciunile tale i-au susţinut pe cei dragi ţie. Ele au făcut miracole în vieţile, minţile şi inimile celor pentru care te-ai rugat. Rugăciunile tale au făcut multe lucruri minunate şi au făcut ca Împărăţia Mea să crească. 8   

Rugăciunile tale Mă cheamă lângă tine. Ele Mă încântă. Ele Mă fac să înaintez. Ele Mă fac să te ajut. 9 

Rugăciunea provoacă schimbări şi schimbă circumstanţe.10 

Rugăciunea îmi eliberează mâinile pentru a putea face lucruri măreţe pentru tine.11 Eliberează ’’spiritele cereşti’’ pentru a-ţi veni în ajutor.12 Îţi dă tot ce ai nevoie şi-ţi oferă ajutoare spirituale care să deschidă uşi prin care să poţi să treci. 

                                                            ***

Pe măsură ce-Mi cauţi faţa şi-ţi prezinţi inima înaintea Mea, voi face pentru tine lucrurile pe care tu nu le poţi face.13 Voi face miracole.14 Tu trebuie să faci doar ceea ce poţi să faci, şi anume să Mă cauţi din toată inima şi să Mă iubeşti cu inima şi cu mintea. Lasă orice greutăţi în braţele Mele, iar Eu voi avea grijă de ele. 

Una dintre cele mai mari roade ale rugăciunii, pe lângă faptul că are rezultate spectaculoase, este efectul şi roada pe care o are în propria ta viaţă şi spirit. Atunci când îţi verşi inima în faţa Mea, te ţine aproape de Mine, te ţine pe vârfuri, te ţine în Spiritul Meu şi te protejează de alte spirite – de spiritul materialismului sau al letargiei, al egoismului, ori de multe altele. Rugăciunea este una dintre cele mai mari protecţii pe care o poţi avea. Te ajută să-ţi menţii inima şi spiritul curate. 

Rugăciunile tale Mă mişcă pentru a lucra pentru tine. Rugăciunile tale sunt ca un magnet, care Mă atrage spre tine. Atunci când te rogi, Eu te ajut, îţi dau ceea ce-ţi doreşti. Rugăciunile tale Mă dinamizează.15 

Rugăciunile tale nu se întorc niciodată fără rezultate.16 Ele se duc şi realizează ceea ce ţi-ai propus să realizeze, iar după aceea le fac să se întoarcă la tine îndoit. Deoarece răspund fiecărei rugăciuni într-un mod în care ştiu că este cel mai bine şi de asemenea îl binecuvântez pe cel ce s-a rugat. Atunci când te rogi, nu doar că se vor întâmpla lucruri, iar alte lucruri vor fi diferite, dar tu vei primi o binecuvântare specifică din mâna Mea. Aceasta este promisiunea Mea şi acesta este unul dintre modurile prin care rugăciunile tale sunt multiplicate. 

Rugăciunile tale sparg ziduri groase. Ele trec prin porţi de aramă.17 Ele pătrund prin cele mai dure suprafeţe. Ele topesc frigul, aducând căldură. Ele ajung pe cele mai înalte piscuri montane, aducând cu ele credinţă, curaj şi viziune. Ele ajung până în cele mai adânci cotloane ale disperării. Ele întind o mână de ajutor celor doborâţi de soartă, salvându-i pe cei descurajaţi.18 Ele aduc lumină, viaţă , speranţă şi mari izbânde celor pentru care te rogi. 

                                                              ***

Prin rugăciunile tale, minţile noastre se unesc. Prin rugăciunile tale, tu iei mintea Mea şi devii ca Mine.19 Oh, dulce mister al rugăciunii! Este aici, în acest loc al rugăciunii, că poţi să te îmbraci cu firea Mea. Este aici că puterea Mea este transferată mâinilor tale mici. Aici, mâinile tale slabe devid puternice ca fierul. 

Abilitatea pe care o ai – prin puterea rugăciunii – de a face, de a schimba, de a modifica, de a ajuta, de a vindeca, de a câştiga, de a birui în numele dragostei – se înalţă peste orizont.20  Prin rugăciune, influenţa ta ajunge până la marginile pământului şi chiar şi dincolo de ele. 

Prin rugăciunile tale devii extraordinar, capabil de lucruri măreţe şi posibilităţi deosebite. SF-ul nu se compară cu puterea şi extraordinara forţă pe care le pot pune în mâinile tale prin puterea rugăciunii.21 

Rugăciunile tale susţin vieţi. Ele pot influenţa decizii. Ele pot suplini, pot proteja şi pot oferi adăpost. Ele pot hrăni şi pot îmbrăca. Ele pot da suflarea vieţii celor ce sunt aproape de moarte. Ele pot vărsa peste alţii tăria şi puterea Cerurilor, care-i va ajuta să facă lucruri extraordinare. Ele pot călăuzi, ele pot instrui, ele pot oferi sfaturi. Ele îi pot înconjura pe cei ce sunt obosiţi şi extenuaţi, insuflându-le o doză a Spiritului Meu ce-i va încărca cu lumină şi viaţă pentru a putea continua. 

Rugăciunile tale sunt energia ce degajă lumină, viaţă şi putere peste cei pentru care te rogi, pentru ca planurile Mele să se împlinească.22

 

                                                                        ***

 

 

1  Iacov 5:15.
2  Isaia 40:29-31.
3  Isaia 12:2.
4  Psalmi 147:3.
5  Psalmi 91.
6  2 Cronici 26:5.
7  Psalmi 146:5.
8  Iov 5:8-9.
9  Ioan 15:7; Isaia 30:19b.
10  Matei 21:21-22.
11  Ieremia 33:3.
12  Evrei 1:7, 14.
13  Psalmi 37:4-5.
14  Marcu 9:23; Luca 1:37.
15  Matei 7:7-8, 21:22.
16  Marcu 11:24.
17  Isaia 45:2.
18  Psalmi 72:12.
19  1 Corinteni 2:16.
20  Ioan 14: 12-14.
21  Matei 28:18.
22  Psalmi 27:1.

 

Copyright © 2024 The Family International