Diferite daruri

Aprilie 7, 2015

Compilație 

Dacă te numeri printre cei ce privesc în jur la alții și-i vede mai deștepți, mai elocvenți, mai pricepuți, mai plini de energie, sau care par că au mai ”mult” sau sunt mai ”buni” în multe alte feluri, să știi că nu ești singur.

Problema, totuși, este că acest lucru adună mulți oameni descurajați în lume, deoarece, văzându-te mai ”puțin” sau mai ”rău” decât alții nu este un exercițiu foarte încurajator. 

Nu faci asta pentru că ai vrea să-i tragi pe alții jos, la nivelul tău. Tu ai vrea să te ridici la nivelul lor, sau cel puțin apropiat de acel nivel. Dar, când te uiți la tine, este ușor să-ți pierzi curajul și să te dai bătut. Domnul, în schimb, vrea ca tu să ai curaj! 

Înainte de toate, amintește-ți că El este echitabil, iar atunci când împarte darurile și talentele, priceperile și abilitățile, El dă tuturor, inclusiv ție, ceva special. Biblia spune, ”Sunt felurite daruri, dar este același Duh.”1 ”Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.” 2 

Dacă ai arunca o privire sinceră asupra ta, la plusurile tale în loc de minusuri, vei descoperi că și tu ai daruri și abilități de care să te bucuri – acele daruri pe care Domnul ți le-a dat. Poți fi sigur că sunt alții care se uită la tine și la punctele tale forte dintr-o anumită zonă și gândesc astfel, ”Aș vrea să fiu și eu mai bun, așa ca  el!” 

Cu cât ar fi mai bine dacă fiecare dintre noi ar învăța să aprecieze varietatea de daruri pe care Domnul a dat-o altora, fără a scăpa din vedere darurile pe care le-am primit și noi. 

Cel mai important este să-ți amintești că Domnul nu te compară cu nimeni. El te iubește cu o dragoste veșnică, o dragoste ce vede tot binele și tot potențialul pe care îl ai. Dacă îl iubești și dacă vrei să-I faci pe plac, asta-i tot ce contează pentru El! Tu ești special pentru El, iar El te lovește cu o dragoste specială! – Maria Fontaine  

                                                                        *

Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți.  Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiași Duh; altuia, credința, prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tâlmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și acelasi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voiește. Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos. – 1 Corinteni 12:4-12 

                                                                        *

Când ești tentat să te compari cu alții, deoarece îi consideri mai frumoși, mai talentați, au personalități mai bune, sunt mai maturi spiritual, sau altora le place mai mult de ei sau îi iubesc mai mult, nu te simți rău. Acceptă darurile pe care le-am dat altora și fii recunoscător, nu invidios, știind că și ție ți-am dat multe daruri. Pe măsură ce-Mi vei mulțumi și Mă vei slăvi pentru felul în care te-am făcut și vei accepta faptul că Eu fac toate lucrurile bine, atunci vei obține victoria.

Ce importanță are pentru tine ce dau Eu altora, ce încredințez Eu altora, ce cer Eu altora sau modul în care îi binecuvântez pe alții sau cum lucrez în viețile lor? Nu este treaba ta să compari și să judeci sau să concluzionezi în propria-ți minte cum ar trebui să Mă comport cu tine, sau cum ar trebui să Mă comport cu alții. Tu doar trebuie să te încrezi în Mine, deoarece, așa cum ți-am mai spus de nenumărate ori, am un plan și un scop, iar Eu lucrez în viața ta pentru a te face mai puternic, mai bun și mai folositor.

Mulțumirea vine din încrederea în Mine – crezându-Mă că îți voi face calea perfectă; că voi face toate lucrurile bine pentru tine; că te voi răsplăti pentru toate sacrificiile pe care le-ai făcut pentru Mine. – Isus, vorbind în profeție 

                                                                        *

Oamenii sunt diferiți și au diferite chemări, diferite daruri, diferite responsabilități și joacă roluri diferite. Este o mare varietate de daruri, talente, personalități și opinii în trupul bisericii Mele și toate sunt necesare pentru a-l face un întreg. Fiecare parte a trupului are rolul său și n-ar trebui să existe comparări. – Isus, vorbind în profeție 

                                                                        *

Diavolul încearcă deseori să ne facă să ne comparăm nefavorabil cu alții. Domnul ne spune că nu ar trebui să ne gândim deloc la acele lucruri negative: ”Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească.” 3

Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. 4 Tot ce are suflare, să laude pe Domnul!” 5  ”Binecuvântează, suflete, pe Domnul, și nu uita nici una dintre binefacerile Lui! 6 Noi, toți, am putea să-L slăvim mai sus pe Domnul și să fim mai pozitivi. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru sănătatea pe care o ai. Mulțumește-I că nu ești în incapacitate completă. Ai putea suferi de tot felul de lucruri, așa că mulțumește-I Domnului pentru binecuvântările pe care le ai. Stai pozitiv, recunoscător și plin de slavă către Isus! – David Brandt Berg 

                                                                        *

”Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite.”- Eclesiastul 6:9

Pentru a învinge invidia, tu și eu trebuie să ne bucurăm de ce avem. În loc de a ne concentra pe ce nu avem, ar trebui să fim recunoscători pentru ce avem. ”Dorințele” tale vor păli în comparație, atunci când îți dai seama că ceea ce ai este de fapt mai mult decât ai avea nevoie.

Ne gândim prea des, ”Am acest lucru, dar dacă aș avea mai mult aș fi și mai fericit.” Aceasta nu este adevărat. Suntem educați să fim nemulțumiți, dar nu ar trebui să fim așa, mai ales dacă ne concentrăm asupra lucrurilor bune pe care le avem deja.

Asta înseamnă că nu vom mai trece prin încercări atunci când îi vom vedea pe alții bucurându-se de succes? Bine-nțeles că nu! Noi toți trecem prin asta din când în când. De fapt, instinctul uman ne va face mereu să ne întrebăm, ”De ce acea persoană a fost promovată, iar eu nu am fost?” sau ”Cum se face că ei se căsătoresc, iar eu sunt tot nemăritată?” sau ”De ce ei își permit să viziteze Europa, iar noi de-abia reușim să plătim aparatul dentar de corecție?”

Să clarific un lucru: Invidia nu înseamnă absența dorințelor, viselor sau ambițiilor. Poți avea dorințe, vise sau ambiții fără a fi invidios. Invidia este atunci când îi urăști pe cei care deja au lucrurile la care tu visezi sau pe cei ce și-au îndeplinit visurile pe care tu doar speri să ți le împlinești. Invidia înseamnă a crede că tu nu poți fi fericit până ce nu vei avea și tu acele lucruri.

Invidia este bazată pe un mit: trebuie să am mai mult decât tine pentru a fi fericit!

Fii recunoscător pentru ceea ce ești și pentru ceea ce ai. În loc de a te plânge, amintește-ți că totul este un dar! Cum îți va schimba viața următorul verset? ”Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” – 1 Corinteni 4:7 – Rick Warren7

Publicat în Ancora, Februarie 2015. Citit de Gabriel Garcia Valdivieso.

1 1 Corinteni 12:4.

2 Romani 12:6.

3 Filipeni 4:8.

4 Filipeni 4:11-12.

5 Psalmi 150:6.

6 Psalmi 103:2.

7 http://rickwarren.org/devotional/english/be-grateful-not-regretful

Copyright © 2024 The Family International