Rugăciunea din bucătărie

Iunie 21, 2015

Cuvinte de la Isus

Rugându-te pentru oamenii din viața ta este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru ei. Este cel mai eficient mod de a influența viața cuiva. Atunci când te rogi, Eu lucrez. Când te rogi, mâna Mea se mișcă în viața lor. Iar influența Mea, cuvintele Mele, căile Mele sunt mai puternice decât ale tale. Așa că nu fii descurajat dacă singurul lucru pe care-l poți face pentru cineva drag este rugăciunea. Chiar dacă prietenul sau cel pentru care te rogi nu-Mi este apropiat, rugăciunea nu este ultima opțiune ci cea mai bună opțiune.

Atunci când te rogi pentru oamenii din viața ta, tu le faci un cont în banca raiului. Tu le pui la dispoziție bogățiile raiului. Chiar dacă singurul lucru pe care-l poți face pentru cineva este de a te ruga pentru el, poți răsufla ușurat știind că l-ai lăsat în brațele Mele. Când te rogi în încredințare deplină, nimic nu este imposibil dacă crezi cu adevărat. Rugăciunile pline de credință depășesc orice limite, granițe sau imposibilități.

Bine-nțeles că cu toate că te rogi pentru ceva asta nu înseamnă că instantaneu, toate lucrurile se vor schimba așa cum ți-ai dorit! Miracolele Mele – și mai ales miracolele ce schimbă inimi și vieți – deseori au nevoie de timp.

Într-un fel, sunt puțin ca un bucătar șef, atunci când vine vorba de a schimba viețile oamenilor și de a le întoarce inimile și spiritele spre Mine. Lucrez foarte îngrijit, ceea ce uneori înseamnă încet. Îmi scot toate ingredientele. Tai, toc, amestec, feliez, torn și gust. Munca în bucătăria vieților schimbate este un proces complex. Este o artă, ceva ce trebuie făcut bine și cu grijă, ceva ce nu poate fi grăbit pentru că altfel am sări peste etape, iar rezultatul n-ar mai fi atât de gustos.

Câteodată tu și cu Mine lucrăm împreună în bucătărie deoarece sunt lucruri pe care le poți face și tu. Tu tai, iar Eu prăjesc; tu speli iar Eu amestec. Îmi face mereu o mare plăcere să lucrez cu tine în schimbarea unei vieți și a unei inimi. Dar sunt momente în care știu că munca va fi făcută mai frumos și mai bine dacă o fac singur, dacă am tot ce-Mi trebuie – dacă, prin rugăciunile tale, îmi dai toate ingredientele și ustensilele, și-Mi faci loc pentru a lucra liber.

În asemenea momente nu-Mi doresc ca tu să te îngrijorezi că viața pentru care te rogi nu se va schimba, ori că prietenul tău nu Mă va accepta niciodată. Nu vreau nici să te îngrijorezi din cauză că procesul durează prea mult. Încrede-te în Mine, oricum ți s-ar părea situația. Ai încredere că la vremea potrivită te voi chema în bucătărie pentru a verifica cum merg lucrurile sau pentru a gusta produsul finit. Acel moment s-ar putea să nu vină într-atât de repede pe cum te-ai aștepta; s-ar putea ca nici măcar să nu se întâmple în perioada vieții voastre pe pământ. Dar dacă ți-ai făcut partea în rugăciune și în a-Mi acorda tot spațiul din bucătărie pentru a lucra, atunci munca cea bună pe care am început-o, o voi duce la bun sfârșit.1

Munca Mea în viața cuiva este de asemenea limitată de deciziile persoanei. Dacă iau decizii care îi depărtează de Mine sau de a-și deschide viețile Spiritului Meu, atunci ei limitează ceea ce pot să fac pentru ei. Dar nu te opri din rugăciune nici măcar atunci când pare că persoana nu se va schimba niciodată sau că situația nu se va îmbunătăți. Chiar când simți că ai ajuns la limita a ceea ce poți face pentru o persoană, nu renunța a te ruga pentru ei și de a te încrede în Mine pentru ceea ce pot face pentru ei. Indiferent de situație, te poți ruga, iar rugăciunea este mai puternică decât orice forță a Dușmanului.

Continuă să-i susții pe cei la care ții prin rugăciune. Continuă să lucrezi prin rugăciunile tale, cerându-Mi să fac miracole în viețile oamenilor. Nu te îngrijora de durata răspunsului la rugăciunile tale sau de efectul lor. Aceea este sarcina Mea. Sarcina Mea este de a face să crească roadele dorite. Sarcina ta este de a te ruga. Să nu renunți niciodată la rugăciune. Rezultatul rugăciunilor tale vor fi vieți și inimi schimbate pentru slava Mea și a Împărăției Mele.                                                                                                             

Nu contează ce faci în momentul de față, tu poți să-i influențezi pe alții.

Lasă-Mă să-ți folosesc ochii pentru a vedea nevoile celorlalți, mici sau mari. Lasă-Mă să-ți folosesc urechile pentru a auzi strigătele celor pierduți, lasă-Mă să-ți folosesc limba pentru a împărtăși cuvintele Mele de dragoste și compasiune, rugăciunea și încurajarea cu ceilalți. Lasă-Mă să-ți zdrobesc inima pentru mulțimile de oameni care nu Mi-au primit sau care nu Mi-au înțeles dragostea.

Lasă-Mă să-ți folosesc mâinile pentru a șterge lacrimile celor ce plâng, pentru a-i îmbărbăta cu o atingere pe umăr a celor descurajați, pentru a ridica pe cineva căzut pe margine. Nu trebuie să ieși și să cauți moduri prin care să-Mi reflecți dragostea; trebuie doar să vrei și să-ți faci timp, să-Mi urmezi șoaptele și să fii conectat la vocea Spiritului Meu. Voi pune situații în calea ta ce vor părea mărunte și de mică importanță, dar care în ochii Mei sunt mari.                                                                                         

Sarcina ce-ți stă în față ar putea părea prea grea, prea mare sau prea mult pentru brațele tale fragile. Dar nu este prea mult pentru Mine, dacă îmi dai Mie îngrijorările tale. Acesta este secretul. Aceasta este soluția. Dă-Mi greutățile tale. Pune-le pe altar și lasă-le acolo, iar Eu te voi ajuta. Nu le ridica din nou pentru a le căra cu tine, mai degrabă lasă-le în grija Mea. Pe măsură ce zbori spre Mine pe aripile rugăciunii, pe măsură ce te retragi pentru a te odihni și a te umple din nou, îți voi da, pe zi ce trece, cu fiecare pas, cu fiecare moment, soluțiile pe care le cauți. Așa că odihnește-te în Mine și lasă-te complet în grija Mea.  

1 Filipeni 1:6. 

 

Copyright © 2024 The Family International