Decembrie 12, 2015
Noi toţi avem zona noastră de confort, acele circumstanţe în care ne simţim confortabili, sau cu oamenii cu care ne-am obişnuit să interacţionăm uşor şi fără prea mult efort conştient. Graniţele acelei zone sunt deseori determinate de fricile noastre, şi de ceea ce considerăm că este acceptabil pentru alţii în comportamentul nostru, şi de ceea ce depăşeşte niveluri confortabile de efort din partea noastră.
Zona de confort este plăcută şi confortabilă. Problema apare atunci când o lăsăm să ne guverneze deciziile, ne poate lăsa cu foarte puţin spaţiu pentru creştere şi dezvoltare. Poate să înăbuşească experienţele pe care viaţa ni le are de oferit, şi dacă nu continuăm să ne „întindem”, riscăm să stagnăm în inimiă, minte şi spirit.
Pericolul pe care-l reprezintă decizia noastră de a rămâne doar în zona noastră de confort atunci când Domnul vrea să ne extindă orizonturile, este că treptat alunecăm spre o existenţă mediocră şi nu mai reuşim să ne explorăm potenţialul. Putem pierde abilitatea de a vedea cât de mult am putea realiza, şi ajungem să nu mai facem acei paşi minunaţi prin credinţă.
Este incomod să spargi acele limite şi sunt şi riscuri, deoarece nu ştim de ce ne vom lovi. Dar satisfacţia, împlinirea şi bucuria de a întâlni oameni noi, idei noi şi oportunităţi noi fac toate parte din ceea ce ne face mai profunzi, indivizi ce sunt mânaţi de un scop. Niciodată nu ne vom cunoaşte adevăratul potenţial decât dacă suntem dornici să trecem dincolo de ceea ce credem că ne sunt limitele.
Peter îmi povestea despre vizita pe care a făcut-o la un centru de reabilitare fizică unde văzuse un om ce învăţa din nou să meargă. Omul făcea doar paşi foarte mici, dar terapeutul a decis că era momentul ca el să facă mai mult. Omul a protestat, fiindu-i frică, considera că este imposibil şi că va cădea. Până la urmă, cu câte un terapeut de fiecare parte, practic forţânu-l să meargă mai repede şi mai repede, până ce şi-a dat seama că putea s-o facă şi singur. El n-ar fi reuşit să progreseze de unul singur.
Natura Domnului este de aşa fel încât El uneori ne întrerupe zonele de confort şi ne aduce în vieţi noi provocări, care ne forţează să privim cu atenţie la limitările pe care ni le-am pus, pentru a putea păşi în afara lor. Şi pe măsură ce păşim în afara lor, ne dăm seama că nu este chiar atât de rău pe cât ne imaginam că va fi, şi deseori găsim noi lumi de oportunităţi şi potenţial pe care înainte nu le credeam posibile. – Maria Fontaine
***
„Doamne, de ce îmi este atât de greu să ies din cochilie şi să încerc lucruri noi? De ce devin atât de înfricoşat doar gândindu-mă că aş face ceva nou? Azi îţi voi cere să-mi dai curajul de care are nevoie spiritul meu. Tu eşti Dumnezeu, iar dragostea Ta eternă este cu mine în tot ceea ce fac.”
Ieri mă gândeam cât de greu poate fi să ieşim din zona noastră de confort. Stresul, anxietatea şi frica de a încerca ceva nou, să trecem la o altă relaţie, un alt loc de muncă, să încercăm o rutină nouă, pot fi atât de stresante.
În viaţă avem parte de schimbări mici (un costum nou pe care suntem ezitanţi în a-l încerca) şi de schimbări mari (schimbarea locului de muncă, schimbarea casei, renunţarea la dependenţe de tot felul, pierderea unei persoane dragi). Toate sunt mai mult sau mai puţin stresante.
Auzi din nou şi din nou că primul pas este cel mai greu. Din propria experienţă şi din faptul că sunt o persoană afectată puţin (sau mai mult) de OCD (tulburarea obsesiv-compulsivă) pot să vă spun că este foarte adevărat. Uneori am nevoie de zile, săptămâni, luni şi chiar ani până ce pot face nişte schimbări în viaţa mea.
„Şmecheria”, să spunem aşa, în aceasta este de a avea credinţă în Dumnezeu, pentru ca primul pas pe care-l facem în orice încercare nouă să fie direcţionat de către El pe cărarea pe care El deja ne-a făcut-o, înainte ca timpul să existe. Îmi place să-I mulţumesc lui Dumnezeu înainte de a începe ceva nou, ştiind că atunci când o direcţie nouă este voia Sa, va decurge mereu potrivit planului pe care El îl are pentru mine. Drumul nu pare să fie întotdeuna uşor, dar se sfârşeşte mereu adăugându-mi valoare în viaţă şi deseori şi în vieţile celor din jurul meu.
Trage adând aer în piept, spune o rugăciune de mulţumire şi fă un pas mic prin credinţă. Tu eşti iubit de către Creatorul universului şi tot El este cel ce are grijă de tine şi care te protejează.
Numeri 10:9 spune: „Când veţi merge la război (sunteţi în faţa necunoscutului), în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră (care uneori poate fi frica din noi), să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe (cu alte cuvinte, slăviţi-L pe Dumnezeu), şi Domnul, Dumnezeul vostru, îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.” – Easter Ellen
Rugăciune: Doamne, când trec prin încercări, ajută-mă să nu mă uit la circumstanţe ci la Tine. Ţine-mă şi călăuzeşte-mă în siguranţă prin furtunile vieţii. Ori de câte ori mă chemi să păşesc prin credinţă, dă-mi direcţia Ta, discernământ şi curaj. Ajută-mă să fiu curajos, dar nu să mă avânt prosteşte. Ajută-mă să n-o iau în faţa planului Tău, dar nici să rămân în urma sa. Îţi mulţumesc pentru că m-ai făcut un învingător şi un instrument al gloriei Tale. – J. M. Farro
Copyright © 2024 The Family International