Octombrie 29, 2016
Maica Tereza a spus odată, ”Cuvintele blânde pot fi scurte și ușor de pronunțat, dar ecourile lor sunt nesfârșite.” Cât de adevărat! Câteva cuvinte simple, rostite de oameni ce nu-și dau importanță, dar totuși umplute cu Duhul Domnului și cu dragoste, pot să reverbereze în viețile celor cărora au fost adresate în moduri tangibile și puternice.
Dacă ne oprim puțin să ne gândim, sunt atât de multe situații în care am putea împărtăși cu ceilalți câteva cuvinte simple și blânde, dar care ar putea avea un impact major asupra lor. Uneori te ajută să te gândești înainte.
Ce ai putea să spui în situații pe care probabil că ai putea să le întâlnești: unui prieten care trece printr-o perioadă dificilă? Unui copil? Șefului tău? Unui profesor? Cuiva care are un zâmbet frumos? Unei femei în vârstă care a îmbătrânit frumos? Paznicului de noapte? Grădinarului? Celui care mătură strada? Vânzătoarei din magazin?
Atât de multe s-ar putea întâmpla datorită câtorva cuvinte blânde.
Iată un exemplu:
O femeie care a lucrat pentru o linie aeriană importantă a observat un tânăr, la jumătatea vârstei ei, în hol. Părea neîngrijit și mereu fuma. Într-o zi pe când avea o pauză l-a observat aproape de ușă.
”De ce fumezi?” Tonul îi era strict, dar curios.
”Doar un obicei prost din liceu.”
”Nouăsprezece.”
”Atunci înseamnă că fumezi doar de câțiva ani. Ai putea să te lași.”
”Credeți?”
Ea dăduse din cap. Acesta a fost sfârșitul conversației lor. Ea a continuat să-l întâlnească ocazional pe parcursul următoarelor luni, ocazii cu care îl întreba dacă a progresat în dorința lui de a se opri din fumat, și își exprima îngrijorarea pentru el. Ea își încheia mereu conversația cu ”Îmi pasă de tine.” Într-o zi, l-a întrebat din nou pe Greg, bărbatul tânăr, cum îi mai merge.
El i-a răspuns, ”Ei bine, ieri am avut o zi foarte stresantă. Am fumat o țigară – doar una.”
”Doar una? Asta înseamnă că te-ai lăsat?”
”De câteva săptămâni n-am mai fumat deloc. Îți mulțumesc pentru că m-ai ascultat și pentru că ți-a păsat.”
Întreaga atitudine a tânărului se schimbase doar pentru că cuiva i-a păsat.
O altă întâmplare pe care am auzit-o cu câțiva ani în urmă și care a lăsat o impresie puternică asupra mea, este cea despre o căsătorie care era aproape destrămată.
Soțul îți pierduse slujba și foarte curând devenise sarcastic, rău și cu toane. Soția nu îi era suportul pe care ar fi trebuit să fie. Ea nu și-a dat seama cât de devastatoare poate fi pierderea locului de muncă pentru încrederea de sine a unui bărbat, fără a mai menționa presiunea financiară intensă pe care mulți bărbați o simt pentru familiile lor. Frustrarea, resentimentele și nervii încordați se accentuau pe zi ce trecea. Lucrurile au devenit atât de rele încât părea că divorțul era inevitabil. El începuse să bea și să-și piardă nopțile prin baruri, cheltuind și puținii bani pe care-i mai avea.
Într-o noapte, în timp ce aștepta să treacă prin cameră spre barul din colț, stătea la masa din bucătărie, nervoasă foc. În același timp putea să audă o voce mică în mintea ei care îi șoptea să-i spună că încă îl mai iubea. Ea încă îl mai iubea, dar nu-i plăcea situația în care era și toată durerea ce i-o provoca. Era foarte dificil pentru ea să rostească acele cuvinte, iar el aproape că ieșise pe ușă, în momentul în care a spus, ”încă te mai iubesc.”
Oprindu-se dintr-o dată, el s-a întors, a venit spre ea, a îngenuncheat în fața ei și cu o voce frântă a întrebat-o, ”Într-adevăr, încă mă mai iubești?”
Lacrimile îi curgeau pe obraji. Ea a început de asemenea să plângă în timp ce se îmbrățișau, exprimându-și dragostea pentru celălalt și cerându-și iertare.
Acele patru cuvinte le-a salvat căsnicia...și soțul. El ieșea pe ușă pentru a-și curma viața.
Iar următoarea întâmplare este a unui om pe nume Richard North, întâmplare ce ilustrează marea diferență făcută în viața cuiva de o mică observație – și de fapt în viețile multor altor oameni.
Aveam treizeci și cinci de ani și eram profesor la o școală, predam de aproximativ zece ani. În acea perioadă mă gândeam să mă las de profesorat și să-mi caut o nouă profesie. Flăcările idealiste ale inspirației cu care începusem începuseră să se stingă, până când, recent, începusem chiar să mă întreb de ce alesesem cariera de profesor. Simțeam ca și cum am dat tot ce era mai bun din mine acestei profesii, dar nu merita: copiii erau răi și agresivi, fără să se gândească, iar părinții deseori erau nervoși și iritați. Simțeam ca și cum anii petrecuți la catedră fuseseră o mare pierdere de timp. Începusem să mă întreb dacă era măcar cineva care să aprecieze tot ceea ce făceam. Zece ani din viața mea investiți și părea că nu aveam nimic de arătat din această investiție.
Transformarea mea începuse datorită unui suplinitor ce venise la clasa mea pentru a mă ajuta și pentru a face puțină practică. Era în clasa mea doar de vreo două zile când l-am auzit, în timp ce intram în sala de mese, vorbind cu alți suplinitori.
”Pentru mine este extraordinar să văd cât de mult iubește dl. North copiii. El este atât de blând cu ei și își face timp să îi asculte pe fiecare în parte și să-i încurajeze indiferent de nivelul la care se află. Ce n-aș fi dat să fi avut și eu un profesor ca el atunci când am fost de vârsta lor.”
Auzind acel comentariu a avut un efect imens asupra sufletului meu obosit. M-a ajutat să îmi amintesc motivele pentru care am ales meseria de profesor. Am început să privesc profesia mea dintr-un alt punct de vedere și să-mi redobândesc din nou viziunea. În timp ce percepția asupra profesiei mele se schimba, tot așa se schimba și atitudinea elevilor mei. Până la începutul vacanței de vară eram deja un om schimbat. Acele câteva cuvinte de apreciere, auzite întâmplător, mi-au schimbat viața. Acum aveam o reputație de apărat, iar scopul redescoperit al vieții mele împreună cu viziunea redobândită m-au motivat să încerc să ating noi culmi.
Ceea ce mă impresionează este că cuvintele pe care le spunem – care pot părea atât de familiare, obișnuite, mărunte, deloc importante, iar uneori chiar ciudate – pot, de fapt, chiar pot fi neprețuite și cu consecvențe majore persoanelor cărora – sau despre care – le rostim. Ceea ce nouă ni s-ar părea ceva nu foarte important, ar putea fi ca hrană pentru un suflet flămând, sau ca apa unui om ce moare de sete. Ceea ce pe noi ne costă atât de puțin să oferim și pare atât de mic în comparație cu alte lucruri, ar putea însemna totul pentru altcineva.
Copyright © 2024 The Family International