Planul etern al lui Dumnezeu

Ianuarie 21, 2017

Compilaţie

Cea mai mare creaţie a lui Dumnezeu nu sunt stelele strălucitoare ori canioanele măreţe; ci planul său etern de a ajunge la copiii Lui. În spatele acestei urmăriri a noastre stă aceeaşi ingeniozitate ca şi în spatele rotaţiei anotimpurilor şi a planetelor ce orbitează. Cerul şi pământul nu cunosc o pasiune mai mare decât pasiunea personală a lui Dumnezeu pentru tine şi pentru întoarcerea ta. Prin surprize sfinte El şi-a făcut loialitatea clară.

Noe a văzut cum se deschid norii şi se arată curcubeul. Avraam l-a simţit atunci când şi-a pus mâna îmbătrânită pe pântecele Sarei. Iacov l-a descoperit prin greşeală. Iosif l-a simţit în închisoare. Faraonul l-a auzit prin Moise. „Lasă pe poporul Meu să plece.”

Dar Faraonul a refuzat. Ca rezultat a refuzului, i s-a dat un loc în faţă în arena devotamentului divin. Apa s-a transformat în sânge. Ziua a devenit noapte. Lăcustele au venit. Copiii au murit. Marea Roşie s-a deschis. Armata egipteană s-a înecat.

Ascultă aceste cuvinte rar auzite, dar pasionate ale lui Moise în timp ce le vorbeşte evreilor.

Întreabă vremurile străvechi, căci au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ, şi cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare aşa de mare, şi s-a auzit vreodată aşa ceva? A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi sub ochii voştri? – Deuteronom 4:32-34

Mesajul lui Moise? Dumnezeu va schimba lumea pentru a ajunge la lume. Dumnezeu este neobosit. El refuză să renunţe...Dumnezeul lui Noe este Dumnezeul tău. Promisiunea făcută lui Avraam este făcută şi ţie. Degetul văzut în lumea lui Faraon se mişcă şi în lumea ta. Dumnezeu este în centrul lucrurilor în lumea ta. El nu s-a mutat într-o galaxie îndepărtată. El nu s-a scos pe Sine din istorie. El nu a decis să se retragă pe un tron într-un castel incandescent. El s-a apropiat. El s-a implicat în inimi zdrobite şi case funerare ale zilelor noastre.

A fost această dragoste cea care i-a urmărit pe izraeliţi, A fost această dragoste care a trimis profeţi. A fost această dragoste care s-a înfăşurat în carne omenească şi a coborât pe canalul naşterii al Mariei. A fost această dragoste cea care a umblat pe drumurile prăfuite ale Galileii...A fost această dragoste cea pe care Isus a descris-o în ultima lui marţi. Aceeaşi dragoste care vinerea îl va duce la cruce. Crucea, zenitul istoriei. Tot trecutul arăta spre ea şi tot viitorul va depinde de ea. Este marele triumf al raiului: Dumnezeu este pe pământ. – Max Lucado

„În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Cerurile declară slava lui Dumnezeu; cerurile proclamă lucrul mâinilor Sale. Zi după zi vorbeşte; noapte după noapte arată dragostea Celui ce ne invită în istoria vieţii însăşi. – Stuart McAllister

Har minunat

Evanghelia harului începe şi se termină cu iertare. Iar oamenii scriu cântece cu titluri ca „Har minunat” pentru un singur motiv: harul este singura forţă din univers îndeajuns de puternică pentru a rupe lanţurile sclaviei de generaţii. Numai harul topeşte neharul...

În centrul pildei despre har a lui Isus stă un Dumnezeu care ia iniţiativa spre noi: un tată ce aleargă în faţa fiului rătăcitor pentru a-l îmbrăţişa, un rege ce iartă o datorie prea mare pentru orice slujitor pentru a o mai plăti înapoi, un angajator care plăteşte muncitorul care a lucrat doar o oră la fel cu cel ce a lucrat 11 ore, organizatorul unui banchet care aleargă pe străzi pentru a căuta invitaţi ce nu meritau să vină la banchetul Său.

Dumnezeu a spart legea inexorabilă a păcatului şi a retribuţiei prin invadarea pământului, absorbind tot ce ofeream noi mai urât, crucificarea, ca mai apoi să facă din acea experienţă crudă remediul pentru condiţia umană. Golgota a rupt legătura dinte justiţie şi iertare. Acceptând asupra persoanei sale inocente toate cererile justiţiei, Isus a rupt pentru totdeauna lanţul neharului. – Philip Yancey

În numele Său

Învăţându-şi ucenicii şi în ultimă instanţă şi pe noi să ne rugăm în numele Lui, Isus ne spunea că avem dreptul să venim cu curaj în faţa tronului harului, deoarece suntem membri ai familiei lui Dumnezeu prin acceptarea sacrificiului lui Isus pentru păcatele noastre.

Cu toate că Dumnezeu a vorbit şi a interacţionat cu anumiţi indivizi specifici de-a lungul Vechiului Testament, alături de miracole nemaipomenite pentru a-şi proteja şi pentru a-şi hrăni poporul, dar în general oamenii nu aveau acces direct la Dumnezeu, aşa cum avem noi azi. Ei încă nu erau fii şi fiice ale lui Dumnezeu prin credinţa în Fiul Său. Ei nu aveau aceeaşi relaţie personală pe care putem să o avem noi astăzi fiind complet reconciliaţi cu Dumnezeu primindu-L pe Isus ca Mântuitor şi având Duhul lui Dumnezeu locuind în noi.

Înainte de Noul Testament făcut de moartea lui Isus pe cruce, credincioşii aveau acces la Dumnezeu şi la iertarea de păcate doar prin sistem de sacrificii de la templu. Dumnezeu se presupunea că sălăşluieşte în locul prea sfânt, locul cel mai intim al templului, şi care era împărţit de restul templului de o perdea foarte groasă. Numai înaltul preot avea acces la locul Prea Sfânt, şi asta numai o dată pe an.

La moartea lui Isus, perdeaua s-a rupt în două. De la moartea şi învierea Sa şi darul Duhului Sfânt, noi avem privilegiul de a-L accesa pe Dumnezeu în mod direct. – Peter Amsterdam

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimroă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. – Evrei 10:19-22