Formând obiceiuri, zburând liber

Aprilie 22, 2017

Cuvinte de la Isus 

Transformându-ți binele în mai bine, iar mai binele în cel mai bine

Eu sunt specializat în a te ajuta să-ți transformi binele în mai bine, iar mai binele în cel mai bine. Vreau să te ajut să iei lucrurile bune din viața ta și să le îmbunătățești, să le faci chiar mai bune. Dar dacă nu-ți vei face timp să te gândești la aceste lucruri, considerând că modul în care operezi acum este bun ori “îndeajuns de bun”, ceva cu care te-ai obișnuit și care funcționează bine pentru tine - atunci nu vei avea motivația de a tinde spre ceva mai bun.

            Atunci când ai găsit un ritm ce funcționează bine pentru tine într-o anumită zonă, ar părea logic ca să fie voia Mea pentru tine să continui în acel ritm. Acesta este un exemplu de obicei bun, ceva ce te-ajută să faci ce trebuie, iar posibil ca tu să faci acel lucru în același mod zi după zi. Dar chiar și ceva ce a funcționat bine pentru tine poate fi îmbunătățit atunci când, din când în când intervine schimbarea.

            Varietatea și schimbarea deseori formează experiență și creștere, două ingrediente foarte importante pentru viața ta spirituală. Experiențe noi care să-ți facă credința să crească în ceea ce pot să fac prin tine, te ajută să îți dai seama că ești capabil de mult mai mult decât ai fi crezut.

            Cum poți să-ți dai seama dacă ceva a devenit un obicei în viața ta, obicei ce ar putea să te rețină de la a încerca lucruri noi, experiență nouă și maturizare? Bine-nțeles că sunt obiceiuri proaste și păcate care clar au o influență negativă. Acelea sunt destul de ușor de recunoscut. Dar sunt de asemenea obiceiuri care, atunci când nu li se acordă atenție, pot deveni o problemă, oprindu-ți creșterea în anumite zone.

            Unii indicatori ai acestui tip de “obicei prost” sunt:

            - dacă nu știi de ce faci ceva într-un anumit mod; o faci pentru că pur și simplu s-a-ntamplat să le laci așa, ori pentru că le-ai făcut așa dintotdeauna.

            - continui să le faci în același mod pentru că pare prea dificil să schimbi, ori ți-e frică de ce va însemna pentru tine să schimbi, ori pentru că ți-e frică că nu vei putea să înveți să le faci într-un mod nou.

            - dacă este prea greu să înveți ceva nou ori să faci ceva diferit, dacă te dezechilibrează și devii stresat și irascibil pentru că a intervenit o schimbare în rutina ta, șanse sunt că ai un obicei prost.

 

            Atunci când identifici un obicei care se potrivește definiției de obicei prost, să ieși din acel obicei prost cu o doză pozitivă de ceva nou nu este doar ceva “bine de făcut”, să faci o schimbare doar “de dragul schimbării”, ci mai degrabă este ceva vital pentru continua ta creștere și rodnicie. Tu nu ai vrea să ajungi la sfârșitul vieții tale și să-ți reproșezi că de-abia te-ai schimbat și că rareori ai încercat lucruri noi - fie în modul de gândire și atitudine care să te țină de la a fi folosit pe deplin de Mine, ori în circumstanțele fizice ce te-nconjoară atunci când ai fi putut să îmbunătățești lucrurile și să beneficiezi de schimbările care ar fi fost un catalist pentru schimbare și progres.

            Caută-Mă pentru a afla zonele în care ai obiceiuri proaste și fi deschis schimbării. Eu pot să te călăuzesc și să te ajut să ieși din obiceiurile proaste care-ți înăbușesc creșterea. Eu sunt cel mai bun spărgător de obiceiuri proaste al tuturor timpurilor. Cheamă-Mă ca să te ajut să spargi orice lanțuri care te țin încătușat, iar Eu te voi ajuta să devii liber.

Zboară liber

Obiceiurile proaste pot fi dăunătoare vieții tale spirituale deoarece ele fac foarte dificilă schimbarea de direcție spre noi tărâmuri. Obiceiurile proaste de obicei aduc stagnare. Ele te țin de la a progresa, te rețin de la a vedea și a îmbrățișa noi posibilități de creștere și dezvoltare. Obiceiurile proaste te țin de la a-ți atinge întregul potențial.

            Atunci când ești prizonierul unui obicei prost, ai putea simți că înaintezi și că faci progrese, dar s-ar putea să te miști în cercuri, săpân șanțuri adânci în viața ta fără a face un progres real. Poate pentru că ți-ai creat o rutină în modul în care operezi, ceea ce te reține și te oprește de la a progresa, iar tu nu vei reuși să înaintezi în anumite zone. Tu ești menit să te avânți pe cer, să descoperi teritorii noi, să vezi lumea prin prisma Mea a credinței și a speranței. Dar dacă ești prins de obiceiuri proaste în anumite zone ale vieții tale, atunci tu nu vei putea să ajungi la întregul potențial. Dacă vrei să zbori sus pe cerurile Mele, așa cum îți este destinul, lasă-ți obiceiurile proaste de-o parte și descoperă noile moduri în care vreau să operezi. Lăsându-ți obiceiurile proaste de-o parte îți va face viața mai bună, iar din slujba ta pentru Mine o bucurie și o binecuvântare decât o greutate. Noile metode pe care ți le arăt, noile lucruri pe care ți le arăt, au scopul de a-ți face munca mult mai ușoară, iar viața ta personală mult mai înfloritoare.

            Întreabă-Mă azi care sunt obiceiurile proaste care te rețin de la a-ți atinge întregul potențial. Te voi călăuzi în tot adevărul și te voi ajuta să rupi acele lanțuri și te voi conduce spre noi cărări care te vor duce spre progres și te vor duce pe noi culmi pentru Mine și pentru împărăția Mea. Apoi acoperă șanțurile și pune-ți aripile! Cerurile ideilor noi și a spiritului proaspăt așteaptă să te îmbrățișeze. Tu ești făcut pentru zbor; hai să-ți atingem întregul potențial! 

Îmbrățișând noile provocări

Este dificil să schimbi lucrurile ce ți-au devenit a doua natură. Dar atunci când aceste lucruri te rețin, ele trebuiesc confruntate, provocate și învinse. De aceea schimbările sunt dificile, dar atât de frumos provocatoare - tu te opui însuși elementelor naturii umane din obiceiuri care te opresc și te fac să faci lucrurile la fel. Tu îți schimbi traseul pentru a porni într-o direcție nouă, care te va face să aduci roade și să crești.

            Să nu consideri niciodată că nu merită efortul depus pentru a învinge rutina și obiceiurile proaste. Merită fiecare lacrimă vărsată, fiecare gram de efort depus și fiecare obstacol trecut. Acestea vor scoate la suprafață luptătorul din tine. Este eliberarea de corzile rutinei, a caracteristicilor, a ceea ce ai ajuns să crezi că sunt elemente ale personalității tale, ori ale circumstanțelor în care te găsești, ce nu pot fi schimbate, și a lua decizia de a te întoarce din drum și de a porni spre o direcție nouă care te va duce spre înainte. Determinarea de a rupe lanțurile obiceiurilor proaste și a rutinei pot să scoată tot ce e mai bun în tine, deoarece te face să te ridici deasupra circumstanțelor confortului și de a căuta o cale mai bună - o nouă provocare în viață - și de a lăsa lucrurile învechite în spate, oricât de greu ar părea totuși să fie, promisiunea lucrurilor mai bune ce te-așteaptă înainte devenind o forță convingătoare, un motiv pentru a trăi.

 

Copyright © 2024 The Family International