“Rugați-vă neîncetat”

Iulie 6, 2017

Compilație 

Ce înseamnă să te rogi neîncetat?

Porunca lui Pavel din 1 Tesaloniceni 5:17, “rugați-vă neîncetat” poate fi derutantă. Cu siguranță nu poate însemna să stăm într-o poziție cu capul în jos, ochii închiși toată ziua. Pavel nu se referă la vorbit non-stop ci mai degrabă la o atitudine de conștientizare a lui Dumnezeu, o atitudine de predare continuă față de Dumnezeu,  pe care să o purtăm cu noi tot timpul. Fiecare moment treaz este menit să fie trăit știind că Dumnezeu este cu noi și că El este implicat activ în gândurile și acțiunile noastre.

         Atunci când gândurile noastre se întorc spre griji, frică, descurajare și mânie, noi trebuie să ne întoarcem, conștient, fiecare gând în rugăciune, iar fiecare rugăciune în mulțumire. În scrisoarea sa către Filipeni, Pavel ne spune să “nu ne îngrijorăm de nimic; ci în orice lucru, să aducem cererile noastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțămiri.”(1) El îi învăța pe credincioși în Coloseni să ‘stăruie în rugăciune, veghind în ea cu mulțumiri.”(2) Pavel le spunea celor din Efes să vadă rugăciunea ca pe o armă pe care s-o folosească atunci când au de luptat bătălii spirituale.(3) Rugăciunile ar trebui să fie primul nostru răspuns la orice situație înfricoșătoare, la orice gând îngrijorător, ori la orice rău s-ar întâmpla. Fără rugăciune vom fi forțați să ne bizuim doar pe propriile puteri, în loc de a depinde de harul lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată, este de fapt o dependență și o comunicare continuă cu Tatăl.

         Pentru Creștini, rugăciunea ar trebui să fie ca respiratul. Tu nu trebuie să te gândești că trebuie să respiri deoarece atmosfera pune presiune pe plămânii tăi și practic te forțează să respiri. De aceea este mai greu să-ți ții respirația decât să respiri. În același fel, atunci când ne naștem în familia lui Dumnezeu, intrăm într-o atmosferă spirituală în care prezența și harul lui Dumnezeu fac presiune, influențează viețile noastre. Rugăciunea este răspunsul natural la acea presiune. Ca și credincioși, noi am intrat cu toții în atmosfera divină pentru a respira aerul rugăciunii. -gotquestions.org(4) 

O lecție despre lumânări și rugăciuni

Recunosc că sunt câteva versete în Biblie care îmi creeau o stare de neplăcută. Unul dintre acestea este “Rugați-vă neîncetat.”(5) Versetul acesta îmi vine deseori în minte și am învățat cât de important este să ne rugăm. Mă rog des, mă rog mult, dar trebuie să mărturisesc că nu mă rog neîncetat, așa că deseori mă simt vinovat că nu mă rog îndeajuns.

         Indiferent de cât de bune îmi sunt intențiile, mintea mea deseori devină prinsă în altele. Mă rog scurt înainte de a conduce, înainte de a mânca, de a dormi, ori atunci când mă trezesc. Mă rog atunci când cineva îmi cere să mă rog pentru ei. Deseori am o listă cu lucruri pentru care mă rog în fiecare zi. Mă rog pentru cineva atunci când îmi aduc aminte de ei și mă rog pentru lucrurile prin care trec. Dar indiferent de cât de mult mă rog, ori cât de lungi îmi sunt rugăciunile, ori cât de bine mă rog, știu că nu este de ajuns. Efectiv nu-mi pot ajunge țelul de a mă ruga neîncetat.

         Recent fiica mea a zburat spre Europa. A fost un zbor lung cu câteva legături și am vrut foarte mult să mă rog pentru ea tot timpul până va ajunge cu bine la destinație. Am găsit o lumânare numită “Șoaptele îngerilor” și am simțit ca și cum chiar dacă nu m-aș ruga încontinuu pentru ea, îngerii ei vor continua să se roage pentru ea. Așa că am pus lumânarea într-un loc sigur, vizibil, am aprins-o, m-am rugat pentru călătoria ei, iar după aceea mi-am văzut de treburi. De fiecare dată când treceam pe lângă lumânare mă rugam pentru ea, iar de fiecare data când simțeam mirosul plăcut al lumânării îi mulțumeam Domnului pentru că mi-a răspuns rugăciunii. Lumânarea a continuat să ardă până când am auzit că a ajuns cu bine.

         Poate că rugăciunile noastre sunt tot așa ca și acea lumânare. Credința și încrederea noastră în Domnul sunt ca și mirosul plăcut al lumânării ce se ridică spre tronul Său. Poate că El se bucură de mirosul rugăciunilor noastre așa cum mă bucur eu de acea lumânare. Mirosul plăcut al lumânării mi-a umplut casa. Este o imagine superbă gândindu-ne că mirosul plăcut al rugăciunilor noastre umple încăperile cerurilor.

         Așa că am decis să nu mă mai îngrijorez de toate momentele în care nu m-am rugat. Voi face ceea ce pot încercând să mă rog atât de mult cât pot. Sunt momente în care sunt disperată, aprind o lumânare frumos mirositoare și îmi trimit gândurile și rugăciunile Lui, atât cât pot de mult. După aceea voi avea încredere în El pentru restul, cu viața mea și viețile celor pe care-i iubesc, aruncându-mi toate grijile asupra Lui, știind că El îngrijește de mine. După aceea pun versetul “Rugați-vă neîncetat” în context. Voi încerca să mă bucur întotdeauna. Voi încerca să mă rog continuu și voi mulțumi pentru tot deoarece știu că este voia Sa. - Joyce Suttin 

Fii în comuniune constantă cu Dumnezeu

Poți avea o conversație continuă și deschisă cu El de-a lungul zilei, vorbindu-i despre ceea ce faci ori gândești în acel moment. “Rugându-te neîncetat” înseamnă vorbind cu Dumnezeu în timp ce îți faci cumpărăturile, conduci, lucrezi ori faci orice altceva.(6)

         O neînțelegere des întâlnită este ideea că pentru “a petrece timp cu Dumnezeu” trebuie să fii singur cu El. Bine-nțeles, așa cum ne-a arătat și Isus, avem nevoie de timp în care să fim singuri cu Dumnezeu, dar acesta reprezintă doar o fracțiune a unei zile. Tot ceea ce faci poate fi “timp petrecut cu Dumnezeu” dacă este invitat să facă parte din ceea ce faci și dacă tu rămâi conștient de prezența Sa.

         O carte clasică despre a învăța cum să dezvolți o conversație constantă cu Dumnezeu este “Practicing the Presence of God’. A fost scrisă în secolul 17 de către Fratele Lawrence, un bucătar umil al unei mămăstiri franceze. Fratele Lawrence putea să transforme orice lucru, chiar și cele mai simple, cum ar fi gătind o masă, splălând vasele într-un act de slavă și comuniune cu Dumnezeu.

         Cheia prieteniei cu Dumnezeu, spunea El, nu este a schimba ceea ce faci, ci a-ți schimba atitudinea în ceea ce faci. Ceea ce faci în mod normal pentru tine, începe să o faci pentru Dumnezeu, ori că e a mânca, a face baie, a lucra, a te relaxa or a duce gunoiul.

         Azi simțim deseori că trebuie să ne depărtăm de rutina zilnică pentru a putea fi în comuniune cu Dumnezeu, dar aceasta doar pentru că nu am învățat să exersăm prezența Sa tot timpul. Fratelui Lawrence îi era ușor să fie în comuniune cu Dumnezeu prin tot ce făcea; el nu trebuia să se retragă pentru un timp special cu Dumnezeu.

         Acesta este idealul lui Dumnezeu. În grădina Edenului, comuniunea cu Dumnezeu nu era un eveniment la care trebuia să participi, ci o atitutide pepetuă; Adam și Eva erau în comuniune constantă cu Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu este cu tine tot timpul, nici un loc nu este mai aproape de Dumnezeu decât cel în care te afli acum. Biblia spune, “El este mai pe sus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți.”(7) - Rick Warren

 

1 Filipeni 4:6.

2 Coloseni 4:2.

3 Efeseni 6:18.

4 https://gotquestions.org/pray-without-ceasing.html

5 1 Tesaloniceni 5:17.

6 1 Tesaloniceni 5:17.

7 Efeseni 4:6b.

8 http://pastorrick.com/devotional/english/be-in-constant-communion-with-god.

Copyright © 2024 The Family International