Ridicându-ți patul

Mai 21, 2018

Compilație

Isus întâlnește un om aproape de o scăldătoare din partea de nord a templului din Ierusalim….Se numea Betesda. S-ar fi putut numi Central Park, Metropolitan Hospital, sau chiar Joe’s Bar and Grill. Ar fi putut fi locul de refugiu al unor oameni fără adăpost de sub podul unei autostrăzi. Ar putea fi oricare adunare a unor oameni suferinzi.

Un izvor subteran făcea ca apa să se turbure. Oamenii credeau că turburarea apei era cauzată de atingerea aripilor îngerilor. De asemenea credeau că primul dintre ei care atingea apa după aceasta se turbura, era vindecat. Se vindecau? Nu știu. Dar știu că era o mulțime de invalizi care erau acolo ca să încerce.

Vreau să vă uitați la scurtul, dar interesantul dialog dintre unul dintre bolnavi și Mântuitor. Înainte ca Isus să-l vindece, îi pune o întrebare: “Vrei să te faci sănătos?”

“Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se turbură apa; și până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.”

Se plângea bolnavul? Se compătimea? Ori doar îi spusese pur și simplu ce se întâmpla? Cine știe? Dar fără a se gândi prea mult la aceste aspecte, uitați ce se întâmplă imediat.

“Scoală-te”, i-a zis Isus, “ridică-ți patul și umblă.”

“Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul, și umbla.”

Mi-ar place să facem și noi asta; mi-ar place să luăm cuvântul lui Isus cu credință deplină. Mi-ar place să învățăm că atunci când El spune ceva, se întâmplă. Oare ce să fie paralizia asta ciudată care ne ține? Ce este această încăpățânare de a nu vrea să fim vindecați?

Atunci când Isus ne spune să ne ridicăm, să ne ridicăm.
Atunci când ne spune că suntem iertați, să lăsăm jos povara vinei.
Atunci când ne spune că suntem prețioși, să-l credem.
Atunci când ne spune că suntem eterni, să ne îngropăm fricile.
Atunci când ne spune că are grijă de noi, să nu ne mai îngrijorăm.
Atunci când ne spune, “Ridică-te”, hai să ne ridicăm.

Îmi place povestea soldatului care a fugit și a prins calul speriat al lui Napoleon. Atunci când i-a adus calul, Napoleon i-a mulțumit spunându-i, “Mulțumesc, căpitane.”

Cu un singur cuvânt, soldatul a fost promovat în grad. Atunci când împăratul a spus-o, soldatul a crezut. El a mers la magazie, și-a ales o uniformă nouă de căpitan cu care s-a îmbrăcat. După aceea a mers la dormitorul ofițerilor și și-a ales un pat, iar mai apoi la cantina ofițerilor unde a luat masa.

Deoarece împăratul a spus-o el a crezut. Aș vrea ca noi să facem la fel. Este aceasta povestea ta? Ar putea fi. Elementele sunt identice. Un străin bun a intrat în lumea ta suferindă și ți-a întins mâna. Acum depinde de tine dacă vrei să o iei. - Max Lucado(2)

Scoală-te și umblă

“Scoală-te”, i-a zis Isus, “ridică-ți patul și umblă.”(3) Pentru a putea aprecia valoarea comenzii lui Isus, trebuie să cunoaștem cultura vremii. În ziua de azi, cu toate că unii simt că nu se face de ajuns, posibilitățile pentru cei cu handicapuri fizice de a lucra și de a avea vieți productive sunt limitate. Pe vremea lui Isus, handicapații erau marginalizați. Ei trăiau din banii pe care-i obțineau din cerșit.

Cel de mai sus era bolnav de mult timp. Probabil că singurele sale posesiuni erau hainele de pe el și patul pe care stătea. Patul aproape că era un simbol al singurei sale speranțe în această viață. Existența sa era de compătimit. Nu era nicio cură cunoscută pentru boala de care suferea (cu exceptția lui Isus), și chiar dacă ar fi fost, nu și-ar fi permis să o plătească.

Isus a avut milă de el, iar cu cuvântul rostit, omul a fost vindecat. Isus i-a spus “Scoală-te!” Ia-ți patul și umblă. Cu siguranță că acest cadou prețuia mai mult pentru el decât orice altceva și-ar fi putut cumpăra cu bani…

Omul acesta ținea de patul lui. Cu siguranță că devenise o posesie la care ținea mult. Dormea pe el. se odihnea pe el. se uita la lume de pe el. Probabil că nu-și imagina să fie fără el. Isus îi spune să-l ridice și să umble. Atunci când Isus l-a vindecat, el nu mai avea nevoie de pat. …Cred că Isus i-a spus omului să-și ridice patul deoarece nu mai avea nevoie de el. El nu mai avea nevoie de un loc în care să cerșească. să se îngrijoreze, să sufere. El nu mai era dependent de patul lui. El L-a găsit pe Vindecător!

Și cred că și azi - lucrurile la care ții mai mult decât la credința ta, cred că Isus ți-ar spune, “Ridică-ți patul și umblă!” Dacă nu suntem atenți, paturile noastre pot deveni speranța noastră în ciuda speranței în Hristos…Isus vrea să te ajute - iar cel mai bun mod în care El poate face asta este să te conducă spre o încredere mai mare în El. Ascultă-i porunca de a-ți ridica patul și de a umbla! - Ron Edmondson(4)

Mare este credincioșia Ta

Adevărata credință nu este pasivă; pune în practică ceea ce crede. Este un lucru practic; nu se așteaptă ca Dumnezeu să facă lucrurile pe care le putem face și noi. O persoană care crede își pune credința în acțiune.

Atunci când îi cere ceva lui Dumnezeu, el îl crede pe Dumnezeu. El crede că Dumnezeu a vrut să spună exact ce a spus, cu toate că simțurile sale naturale s-ar putea să se împotrivească din răsputeri împotriva a ceea ce credința sa a cerut. Cu toate acestea, el știe că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și că Dumnezeu își onorează mereu Cuvântul Său. Mare este credincioșia Sa!

De multe ori aceasta se numește o “luare de poziție a credinței”. O ilustrație splendidă a acesteia este partea din Scriptură în care Isus a spus leproșilor să se ducă la preot pentru curățire. Scriptura spune, “Și pe când se duceau, au fost curățiți.”(5) Ei și-au pus credința în acțiune, iar Dumnezeu i-a întâlnit pe drum. Iar dacă noi facem efortul de a crede, Dumnezeu ne va onora acel pas și ne va ieși în întâmpinare, ca și în cazul omului cu mâna uscată. Isus a spus, “Întinde-ți mâna.” Era imposibil pentru acel om să-și întindă mâna. Dar atunci când Hristos a poruncit asta, el a făcut un efort, iar mâna sa s-a făcut sănătoasă.(6)

Scaunul credinței este în dorință, iar eu am descoperit că Dumnezeu se așteaptă de la noi să ne punem credința în acțiune. Cineva a spus, “Atunci când credința merge la piață, își ia mereu un coș cu ea.” Credința nu este vreun sentiment glorios, vreo emoție extraordinară, așa cum mulți s-ar gândi. Este pur și simplu să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt.

Este o dependență totală asupra onestității altuia. Astfel credința este o dependență totală pe adevăr, pe credincioșia lui Dumnezeu. Cât de mare, cât de mare este credincioșia Sa! Poți să spui “Amin” la orice afirmație a lui Dumnezeu? Dumnezeu îi spune celui descurajat în acest moment, “Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor.”(7) El îi spune celui ce este în necaz, “Mă voi îngriji de toate trebuințele tale, după bogăția Mea, în slavă, în Isus Hristos.”(8) Spui amin la asta? Spui tu cu adevărat amin la Cuvântul lui Dumnezeu, doar crezându-L pe Dumnezeu pe Cuvânt? “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă.”(9) Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Privește în sus la El chiar acum și spune, “Mare este credincioșia Ta.” - Virginia Brandt Berg

1 Ioan 5:1-9.

2 Max Lucado, Cast of Characters: Common People in the Hands of an Uncommon God (Thomas Nelson, 2010).

3 Ioan 5:8.

4 http://www.ronedmondson.com/2016/08/pick-up-your-mat-and-walk.html

5 Luca 17:12-14.

6 Marcu 3:1-5.

7 Isaia 41:10.

8 Filipeni 4:19.

9 Isaia 59:1.