Ochii tăi

Iulie 30, 2018

De William B. McGrath

În anii 1950 și 1960, familiile de fermieri din Statele Unite erau încă implicate activ în fiecare aspect al muncii manuale, iar copiii erau învățați încă de mici să participe în aceste activități. Marile ferme industriale de abia începuseră să înghită fermele familiale. În acele vremuri, începând de la vârsta de opt ani, lucram alături de imigranți la stârpirea buruienilor, la sădit și la cules. Mai târziu, alături de fermieri, am învățat să folosesc și să repar uneltele agricole.

Recent, la aratul, săditil și culesul recoltelor au fost înlocuiți caii cu tractoarele. Pentru a putea conduce tractorul, o persoană avea nevoie de anumite deprinderi pe care numai anumite genuri de persoane le puteau învăța. Eu eram unul dintre acele persoane. Învățasem să conduc în linie dreaptă, făcând brazde în pământ, iar mai apoi rânduri perfect drepte și ordonate de rânduri semănate. Secretul era cu ochii. Nu viram niciodată prea mult, mă concentram pe un pisc de munte îndepărtat, ori pe ceva asemănător, și țineam tractorul mergând în direcția aceea.

Sunt multe alte deprinderi care pot fi învățate cu folosința ochilor. Îndemânarea cuiva la condus, la surf, la trasul cu arcul, ori la pozatul păsărilor spre exemplu, depinde în mare măsură de ochii fiecăruia. Iar noi simțim o anumită satisfacție atunci când progresăm în anumite zone. Oamenii de asemenea au ceea ce se numește cel de-al șaselea simț, ori ceea ce Biblia numește ochi spirituali și urechi spirituale. Acestea ne ajută să fim conectați cu Creatorul nostru, și să păstrăm gândurile și activitățile noastre zilnice cât mai apropiate de centrul voii Sale. Acestea trebuie de asemenea exersate.

Domnul a folosit vederea mea foarte bună și faptul că sunt bun la înot, pentru a salva de la înec două persoane. Luaserăm copiii la scăldat, în apropierea localității Zamora, din statul Michoacan din Mexic. Erau niște arbori mari înconjurând locul de scăldat, iar de aceștia erau legate niște frânghii pe care să le folosim la sărit în apă. Locul avea cam treizeci de metri lățime, iar în mijloc era un izvor de apă subteran din care apa ieșea cu putere.

În ziua în care eram și noi acolo, doi frați tineri ce păreau puțin cam neastâmpărați, deciseseră să înoate în partea cealaltă a locului de scăldat. Pe la jumătatea distanței începuseră să se sperie și dădeau speriați din brațe. Îi văzusem. Părea că nimeni altcineva nu i-a văzut, așa că am înotat cât am putut de repede până la ei. Unul dintre ei se ținea cu putere de umărul meu, iar fratele său se ținea de el, iar eu înotam cât puteam de repede spre mal cu amândoi. Nimeni nu a aplaudat, dar un bărbat, a cărui fiu salvase în trecut alte persoane de la înec în acest loc, începuse să plângă și să mulțumească cu voce tare Duhului Sfânt. Nu voi uita niciodată asta.

Ce zi deosebită. Pompierii și salvamarii cunosc sentimentul. Acestea sunt genul de experiențe care ne dau o senzație mai mare a valorii. Într-adevăr, Dumnezeu este acela care merită to creditul în asemenea situații.

Cea mai clară formă de predică pe care putem să o facem este de a urma toți pașii pe care putem în astfel de situații deosebite. Iar atunci când facem asta, deseori simțim prezența tangibilă a lui Dumnezeu. Tuturor ni se oferă oportunități similare. Unele s-ar putea să pară mai puțin clare, fiind nevoie de acțiuni mai simple, dar și ele sunt importante, și pot reprezenta un pas important în aducerea împărăției lui Dumnezeu pe pământ. El vrea ca noi să participăm împreună cu El; noi putem să fim partea tangibilă a grijii Sale față de oameni, iar uneori este nevoie de mult mai mult decât o simplă încurajare. Uneori poate fi efectiv salvarea vieților lor, exact ca și Bunul Samaritean din Biblie, care a reacționat cu compasiune față de omul bătut găsit pe marginea drumului. El l-a dus până la un han și a plătit pentru a fi îngrijit.

Noi putem de asemenea exersa să vedem lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu prin Spiritul Său care trăiește în noi. Lui îi pasă de alții, iar noi putem de asemenea învăța să ne pese. Noi de asemenea putem să ne educăm singuri, fără ajutorul altora. Putem învăța să nu ne plângem, ci să fim recunoscători; să nu criticăm, ci să lăudăm; să nu bârfim, ci să-i vorbim pe alții de bine. Putem învăța să privim umanitatea prin ochii iubitori a lui Dumnezeu. Asemenea deprinderi pot fi deprinse ca rezultat al rugăciunii contemplative, ori venerându-L pe Dumnezeu simțindu-I personal dragostea. Ce privilegiu! Putem să trăim la un nivel mai ridicat pe măsură ce ochii și urechile noastre spirituale întrezăresc șoaptele și viziunile Duhului Sfânt. Poate fi o muncă de o viață, dar merită din plin.

Atunci când planurile noastre nu decurg așa cum ne-am fi așteptat, iar activitățile noastre sunt întrerupte, fiind chemați să îi ajutăm pe alții cu activitățile lor, noi putem învăța să facem acest lucru cu bucurie; noi ne putem elibera de resentimente. Această “rămânere în El” rezultă într-o “pace care întrece orice pricepere.”1 “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”2

Atunci când suntem înțepați de anumite cuvinte, ori de anumite priviri cu subânțeles, atunci când pierdem un prieten, ori când ne îmbolnăvim, ori când se strică vremea, când pierdem ceva la care țineam mult, putem învăța să ne luăm grijile la El și să nu ne lăsăm inima să se tulbure ori să se îngrijoreze. El vrea ca noi să învățâm să trăim așa, stând în prezența Sa. Linia de demarcație dintre bucurie și durere se va șterge, iar El ne va ascuți vederea spirituală pentru a putea discerne situațiile în care El are ceva special pentru noi. Noi putem deveni mult mai sensibili în Spirit, atunci când El ne vorbește cu acea voce susurândă, și să ne bucurăm meditând la înțelesurile mai profunde ale cuvintelor pe care ni le dă.

Mă simt ca un începător învățând să pun în practică toate aceste lucruri. Bine-nțeles, motivația pentru a face toate acestea este de la El; atingerea Lui drăgăstoasă ne face să fim vii în spirit.

1 Filipeni 4:7.

2 Ioan 14:27.