Integritate - Partea 2

Septembrie 21, 2018

De Peter Amsterdam

Rezistând ispitei

Fiecare dintre noi este ispitii să facă lucruri rele. O regulă bună este, dacă nu ai face ceva în fața copilului tău, a partenerului tău, ori în fața cuiva pe care îl iubești și respecți, atunci probabil că este ceva ce n-ar trebui să faci. Dacă simți că trebuie să-ți ascunzi acțiunile, șansele sunt că nu acționezi cu integritate.

            Ceva de reținut este că atunci când suntem în jurul unor oameni care nu acționează cu integritate, aceasta poate să ne influențeze propriul comportament și cod moral. Exemplu altora al lipsei de moralitate cresc șansele ca noi să acționăm în mod similor. Bine-nțeles că petrecând timp cu cei care au un cod moral mai scăzut decât al nostru nu înseamnă neapărat că și al nostru va scădea, dar va fi mai greu să-ți menții standardele ridicate într-un asemenea anturaj.

            Este foarte important de reținut că exemplul tău, integritatea ta, pot afecta pozitiv sau negativ comportamentul altora, mai ales atunci când ești într-o poziție de autoritate și respect. Ca părinte, pastor, lider spiritual, profesor, antrenor, persoană publică, etc., tu reprezinți un exemplu pentru ceilalți. Alții se vor uita la tine ca la un model de urmat; din această cauză responsabilitatea ta este mai mare pentru a acționa cu integritate. Ca și Creștini, lipsa integrității poate să ne strice abilitatea de a împărtăși evanghelia cu alții. Dacă nu suntem etici în ceea ce facem, dacă integritatea este slabă în viețile noastre, s-ar putea să facă mesajul pe care-l împărtășim să apară neadevărat. Se reflectă nu numai asupra noastră, dar și asupra lui Isus.

 

Cum arată integritatea?

Integritatea înseamnă a trăi conform principiilor scripturale. Înseamnă a fi onest, nobil, de încredere, răspunzător, cu onoare, ținându-ți cuvântul dat. Înseamnă a acționa, ori a vorbi transparent, ca și cum cineva pe care iubești te-ar privi. Înseamnă a nu vorbi negativ despre alții, ori a bârfi. Înseamnă a-i trata pe alții așa cum ai vrea să fii și tu tratat. Înseamnă a trăi o viață respectabilă și onorabilă.

            Atunci când trăiești cu integritate tu îți sporești anumite beneficii:

-   dovedind că ești o persoană de încredere, câștigi încrederea oamenilor, ceea ce poate fi un factor determinant în succesul tău personal, ori profesional.

-   câștigi respectul oamenilor, ceea ce te pune într-o poziție mai bună pentru a fi o influență pozitivă asupra lor

-   relațiile cu ceilalți sunt mai puternice, mai sănătoase, mai fericite și mai împlinite.

-   oamenii te vor asculta cu mai mult interes.

-   deoarece oamenii au încredere în tine, nu se vor îndoi de motivele tale.

-   alții se vor simți confortabil deschizându-și inimile în fața ta, știind că vei păstra confidențiale lucrurile pe care ți le împărtășesc.

-   vei avea mai multă pace în viața ta.

-   Dumnezeu te va binecuvânta.

 

Atunci când ne-am luat angajamentul de a trăi potrivit valorilor noastre morale, este important să ne reamintim regulat acele valori - mai ales atunci când ne confruntăm cu o provocare morală. Vor fi momente când ne vom confrunta cu situații în care una dintre opțiuni să pară benefică, să fie ceva ce vrem, ori vrem să facem, să ne aducă recompense, dar care să știm că este greșită. Dar cu toate că știm că nu este bună, noi putem fi tentați. În momente ca acestea, noi trebuie să ne reamintim standardul față de care ne-am luat angajamentul. Aceasta putem să o facem reamintindu-ne valorile, rugându-ne, citind citând Cuvântul lui Dumnezeu, ori orice altceva care să ne ajute să ne reconectăm la standardele noastre și să ne afirmăm din nou angajamentul față de ele.

            Ca o măsură proactivă, conectându-ne regulat cu piatra noastră de temelie - valorile lui Dumnezeu exprimate în Cuvântul Său - este un mod de a ne întări în mod constant integritatea. Citind Biblia regulat, rugăndu-ne și comunicând cu Domnul, nu doar că ne apropie de El, dar ne întărește hotărârea de a trăi după valorile Sale, să le facem ale noastre și să rămânem loiali lor.

            Ce să facem dacă ne-am lăsat standardul moral la pământ? Dacă am avut o pauză temporară în a ne trăi valorile, ori dacă le-am ignorat pentru o perioadă lungă de timp? Poate că ne simțim că ne-am îndepărtat atât de mult de valorile lui Dumnezeu încât nici nu știm dacă ne putem reconecta la ele. Vestea bună este că noi putem merge la Domnul, să ne mărturisim păcatele și să-i cerem să ne ierte, reconectându-ne cu El și cu adevărul Său. Ne putem reânnoi relația cu El și căutând ajutorul Său și eventual ajutorul altora, viețile noastre se pot întoarce, iar noi ne putem reclădi integritatea.

            Uneori trebuie să plătim prețul pentru prejudiciul produs de lipsa noastră de integritate, prin recunoașterea greșelilor noastre, cerând iertare și încercând să reclădim încrederea pierdută. Costă ceva să repari asemenea stricăciuni, dar merită. Sunt beneficii care vin din reconectarea cu dragostea lui Dumnezeu și ajustarea valorilor noastre la ale Sale.

            Dacă suntem oameni integri, atunci când împărtășim evanghelia cu alții, ei vor asculta mult mai ușor mesajul nostru, exemplul nostru arătând că noi trăim și credem ceea ce spunem. Trăind cu integritate reprezintă cheia spre o viață mai bună, un viitor mai bun și o eternitate mai bună.

            “Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe munteleTău cel sfânt? Cel ceumblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spuneadevărul din inimă. Acela nu cleveteştecu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncăocară asupra aproapelui său. El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui. El nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mităîmpotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa nu se clatinăniciodată.” - Psalmi 15

 

Copyright © 2024 The Family International