O slujbă veritabilă

Septembrie 6, 2012

Fiecare creştin are anumite nevoi spirituale fundamentale, iar una dintre acestea este compania altor creştini. Creştinii au nevoie să se întâlnească pentru a citi şi studia Cuvântul lui Dumnezeu împreună, pentru a cânta şi a-L slăvi pe Domnul, pentru a se ruga şi a se încuraja reciproc – „să ne îndemnăm la dragoste şi fapte bune” cum spune apostolul Pavel.

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua [întoarcerii lui Iisus] se apropie” (Evrei 10:24-25). Când petrecem un timp cu alţii care, la rândul lor, Îl iubesc pe Domnul şi fac tot posibilul să-I facă pe plac,  acest lucru ne înviorează şi ne întăreşte spiritual.

Totuşi, este important să înţelegem că întâlnirea noastră pentru reînnoirea spirituală, fie că este într-o clădire bisericească, o catedrală, o casă, într-o colibă sau în aer liber, nu reprezintă „slujba” noastră pentru Domnul. Mulţi oameni au impresia greşită că, dacă se prezintă la biserică, ascultă o predică şi contribuie financiar, prin asta şi-au îndeplinit obligaţiile către Dumnezeu. Deşi şi acestea sunt folositoare şi îi fac plăcere lui Dumnezeu, a fi creştin cu adevărat înseamnă mult mai mult.

Fiecare creştin este chemat să fie tot timpul pregătit şi doritor să facă orice i-ar cere Domnul. Când Iisus le-a dat ucenicilor Săi ceea ce urma să fie cunoscut drept Marea Împuternicire – „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură”(Marcu 16:15) – El a vrut ca fiecare creştin să facă tot ce-i stă în putinţă ca să răspândească dragostea şi mesajul Său. Chiar dacă au şi alte slujbe şi responsabilităţi, toţi creştinii pot împărtăşi vestea bună cu cei cu care intră în contact.

Aşa că „slujba” noastră pentru Domnul este în viaţa noastră de zi cu zi pentru El. Atunci când îi ajutăm pe alţii, arătându-le dragoste şi aducându-I la Iisus şi la mântuire. Aceasta este slujba noastră pentru Dumnezeu şi este o muncă veritabilă, care necesită dedicare şi sacrificiu de sine. De multe ori este greu, dar în acelaşi timp este şi cea mai grozavă slujbă din lume, pentru cel mai bun Şef din lume, cu cele mai bune salarii din lume – recompense eterne pentru o muncă din dragoste şi pentru fiecare persoană pe care am adus-o la Iisus.

Planul pe care primii creştini l-au pus în practică atât de eficient este acela de a uni credincioşii nu numai în camaraderie, ci şi în misiunea lor comună de a le spune şi altora mesajul dragostei lui Dumnezeu prin Iisus. Întrunirile lor nu au fost numai pentru propriul beneficiu, ci şi pentru a învăţa cum să devină mai eficienţi în slujba lor pentru Domnul, să se întărească şi să se inspire, după ce i-au ajutat pe alţii, şi să se pregătească pentru alte slujbe în viitor.

Există în zilele noastre creştini dedicaţi misiuni lor, care operează  ca Iisus, ca ucenicii Săi şi ca primii creştini. Punându-L pe Dumnezeu pe primul loc şi investind cât mai mult timp şi cât mai multe resurse cu putinţă pentru a-L servi pe Domnul, oriunde i-a trimis El, aceşti oameni, altfel obişnuiţi, au ajutat milioane de alţi oameni să descopere dragostea, pacea, satisfacţia deplină şi mântuirea eternă, pe care numai Iisus le poate da. Şi, prin exemplul lor, au dovedit că oricine o poate face.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi tu le poţi împărtăşi mesajul Lui de dragoste adevărată şi mântuire celor care îţi ies în cale. Şi tu poţi trăi o viaţă care să reflecte dragostea lui Iisus!

Copyright © 2024 The Family International